Plesu, despre Turcescu si scandalul "margarina": „Dl. Turcescu nu pare să realizeze că a intoxica publicul cu margarină e mult mai puţin grav decat a-l intoxica cu proastă creştere”

In textul sau de azi din “Adevarul”, sub titlul “Nervi…|”, Andrei Plesu scrie despre reactia violenta a lui Robert Turcescu la adresa Nadiei Comaneci, care face reclama la margarina. Iata ce spune Plesu:
“Aflu din ziare că dl. Turcescu s-a supărat foarte tare pe dna Nadia Comăneci. Şi că a dat cu ea de pămînt pe blog-ul propriu. Sportul nu e teritoriul meu de predilecţie, iar dl. Turcescu a început, cu ani în urmă, prin a-mi fi simpatic. (…)
Acum l-a înfuriat Nadia Comăneci. Campioana a acceptat să facă reclamă pentru margarină! ”O nemernică, zice Turcescu, vinde otravă pe arginţi!” ”Să şi-o bage în fund…” I-aş da zece…şuturi”. E drept, anatema e zvîrlită pe blog, nu la televiziune. Şi e drept, ulterior textul a fost retras. Dar mă întreb cum de nu-şi dă seama dl. Turcescu de ridicolul iritării sale. Dl. Turcescu nu pare să realizeze că a intoxica publicul cu margarină e mult mai puţin grav în România de azi, decît a-l intoxica, nonşalant, cu proastă creştere. Las`că margarina în sine nu merită o bătălie (unele ”grupuri de cercetători” o tolerează încă), las`că multe celebrităţi se decid adesea să facă bani, apărînd în spoturi publicitare (ne supărăm pe Banderas că face reclamă pentru guma de mestecat?), dar subtonul de ”Jupiter tonans” şi vocabularul de mahala probează un derapaj comportamental în care auto-aprecierea ţanţoşă, vulgaritatea, lipsa măsurii şi excesul temperamental se amestecă în chip dizgraţios. Dl. Turcescu nu pare să realizeze că a intoxica publicul cu margarină e mult mai puţin grav în România de azi, decît a-l intoxica, nonşalant, cu proastă creştere. Că de unde părea să devină un alt tip de gazetar, a ajuns în aceeaşi mlaştină cu cei cu care, pînă deunăzi, se războia: băieţi nervoşi, cu muşchii la vedere, bălăcindu-se zburdalnic în spaţiul public ca în propria piscină. La graniţa dintre histrionism (inevitabil pentru un om de televiziune) şi exhibiţionism clinic. Dl. Turcescu – ca şi ”duşmanii” lui de pe alte baricade – se simte nepermis de bine cînd toţi sînt cu ochii pe el. Studioul ”lui” de televiziune e casa lui, budoarul lui, pivniţa lui, debaraua lui. Orice cenzură cade. Orice exigenţă de exprimare şi de ţinută devine un moft. Sîntem celebri, ”faimos de celebri”! E păcat. Nu e destul să ai alte păreri decît cei pe care îi combaţi. E nevoie şi de o altă stilistică. Altfel, lucrurile devin o ciondăneală noroioasă între vietăţi de acelaşi soi”.