Wednesday , September 22 2021

Plecați în concediu? Aici puteți vedea în timp real harta incendiilor din toata lumea

Incendiile de vegetație mistuiesc cele mai căutate destinații de vacanță, de la Grecia, Turcia, Italia până la Bulgaria. Mai mult decât atât, pentru tot sudul Europei se anunță temperaturi ce pot urca la 45 de grade Celsius până pe 3 august, potrivit avertizărilor MAE

Dacă vă pregătiți să plecați în vacanță, puteți consulta online harta incendiilor realizată de NASA care conține imagini surprinse din satelit. Proiectul poartă numele FIRMS și detectează zonele cu incendii din întreaga lume pentru a facilita intervenția pompierilor. Potrivit imaginilor, chiar și centrul Bulgariei este mistuit de flăcări, în acest moment, relateaza SpotMedia.ro.

Avertizare de incendii în Grecia

Până la data de 3 august, temperaturile vor creşte constant, valorile maxime estimate fiind de 43 grade C în unele zone continentale, putând atinge izolat chiar şi pragul de 45 grade Celsius.

Conform atenţionării MAE, în capitala Atena temperaturile se vor situa în acest interval între 41 şi 42 grade C, cu posibilitatea înregistrării temporare a unor valori mai ridicate.

În acelaşi timp, Secretariatul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din Grecia a emis o avertizare de incendii (nivel de alertă grad 4 din 5) pentru următoarele zone:

  • Regiunea Attica (inclusiv capitala Atena);
  • Regiunea Greciei Centrale (zonele Evia şi Viotia);
  • Regiunea Peloponezului (zonele Corint, Argolida);
  • Regiunea Mării Egee de Nord (insulele Lesvos, Chios, Samos, Ikaria);
  • Insula Creta.
Autorităţile elene recomandă tuturor persoanelor să manifeste o atenţie sporită şi să evite orice activitate în aer liber care poate provoca, din neglijenţă, un incendiu (ex. arderea/ curăţarea resturilor de vegetaţie uscată, utilizarea de maşini/ dispozitive care provoacă scântei, folosirea grătarelor în aer liber, afumatul stupilor, aruncarea ţigărilor aprinse, curăţarea/ arderea vegetaţiei de pe loturile agricole, interzisă de altfel în acest sezon etc.). În caz de incendiu, cetăţenii sunt rugaţi să anunţe imediat pompierii, la numărul de telefon 199.

Sudul Turciei, devastat de incendiile de vegetaţie

Vremea caniculară şi vântul puternic au făcut ca flăcările să se răspândească pe teritoriul oraşului Manavgat, situat la o distanţă de 75 de kilometri est de staţiunea Antalya, precum şi în satele din apropiere. Mai multe zone rezidenţiale au fost evacuate la mijlocul acestei săptămâni.

Sudul coastei mediteraneene din Turcia, o destinaţie populară atât pentru turiştii locali, cât şi pentru cei străini, este cunoscută pentru căldura arzătoare din timpul verii, care duce deseori la declanşarea incendiilor. Conform autorităţilor, incendiile recente sunt cele mai ample de până acum.

Ministrul Bekir Pakdemirli a precizat că au fost înregistrate 41 de incendii de vegetaţie în 13 dintre cele 81 de provincii ale Turciei începând de marţi, dintre care 31 erau ţinute sub control. Focarele din Osmaniye şi Kayseri sunt în continuare active.

Italia, mistuită de sute de incendii

Incendiile au făcut ravagii și pe insula turistică Sardinia începând de săptămâna trecută, provocând daune extinse şi pagube de milioane de dolari.

Joi seară, departamentul de pompieri al insulei a raportat noi focare în provincia Oristano, din vestul insulei.

În sudul Italiei, serviciul de pompieri a anunţat că participă la zeci de acţiuni de stingere a incendiilor.

În oraşul Agrigento, din Sicilia, pompierii s-au luptat cu un incendiu care s-a întins pe o distanţă de cinci kilometri.

Seceta, temperaturile ridicate şi vântul puternic din ultimele zile au contribuit la răspândirea flăcărilor. (SpotMedia.ro)

Vezi si

Percheziții la membrii unei rețele de certificate false de vaccinare

O rețea de certificate false de vaccinare a fost vizată de o serie de percheziții …