Planul cu care merg liberalii la Cotroceni

reportersite
22 iunie 2017, 9:16

orban„PNL este pregătit în orice moment să își asume guvernarea. Evident, nu vom accepta să guvernăm în orice condiții. Obiectivul este ca țara să nu mai fie condusă de PSD. Nu putem conlucra cu bucăți din PSD. E prematur să deschidem discuția. Adversarul nostru este partidul despre care nici nu mai știm dacă e la guvernare”, a precizat șeful liberalilor.

Șeful liberalilor a explicat care sunt pașii pe care îi va face PNL în vederea consultărilor de la Cotroceni:

„Am decis demararea unui proces amplu de consultare în PNL. Mâine(joi-n.r.) la ora 11 am convocat biroul executiv pentru a evalua care sunt variantele pe care mergem. În baza acestei evaluari vom trimite către toate organizațiile PNL temele pe care să se pronunțe. După consultări vom avea o reuniune a Biroul Politic Național, luni dimineață, și vom decide strategia cu care mergem la Cotroceni”, a declarat Ludovic Orban.

Potrivit lui Orban, după votul de miercuri s-a văzut că PSD și ALDE nu mai au majoritatea în Parlament și că situația de azi este diferită față de cea de după Alegerile parlamentare de la sfârșitul anului trecut.

„Situația de azi este diferită față de cea de după alegeri. Cei care au primit votul și-au bătut joc de votul oamenilor. Azi(miercuri -n.r.) s-a văzut limpede ca cele 2 formațiuni nu mai au majoritate absolută în Parlament. Constatăm că această coaliție toxică nu mai deține majoritatea, ceea ce poate îi va permite președintelui Iohannis o mișcare mai mare în alegerea premierului”.

Potrivit șefului PNL, partidul liberal ar putea intra la guvernare doar dacă e posibil în actuala structură politică un Guvern fără PSD. Altfel, soluția anticipatelor „rămâne cea mai serioasă” deoarece cetățenii ar trebui să își spună punctul de vedere asupra celor care ar urma să guverneze.

realitatea.net