Thursday , April 25 2024

PICCJ cere Parlamentului avizul pentru urmărirea penală a fostului ministru Victor Paul Dobre

Parchetul cere Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre, care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.

Redăm integral comunicat Parchetului Înaltei Curîi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ):
“În conformitate cu dispoziţiile art. 109 al. 2 din Constituţia României, art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, şi ale Deciziei nr. 270 din 10 martie 2008 a Curţii Constituţionale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat Parlamentului României – Camerei Deputaţilor, declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de numitul DOBREVICTOR – PAUL, fost ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deputat în Parlamentul României sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. de art 248 rap. la art. 2481 din Codul Penal.
În cauză există indicii că numitul Dobre Victor – Paul a solicitat învinuitului Manoloiu Constantin, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, să întocmească un înscris în care s-a consemnat că “Ministerul Administraţiei şi Internelor nu își poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente”, în condițiile în care tocmai acest minister, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a fost îndrituit de Guvernul României prin H.G. nr.682/07.07.2012 să selecteze și să prelucreze datele privind cetăţenii cu drept de vot, să le tipărească și să le pună la dispoziţia primarilor.
Ulterior, Victor Paul Dobre a semnat adresa nr. 74619/VPD/02.08.2012, prin care a transmis către Curtea Constituțională înscrisul întocmit de către învinuitul Manoloiu Constantin, fără a exista o solicitare în acest sens din partea instanţei de contencios constituţional.
Întrucât la data săvârşirii faptelor pentru care procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au sesizat din oficiu, numitul Victor Paul Dobre avea calitatea de ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deputat în Parlamentul României în Parlamentul României, s-a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale.
În cauză s–a reţinut că, prin îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu a fost cauzată o tulburare însemnată bunului mers al instituţiilor cu atribuţii în evidenţa persoanelor cu drept de vot şi au fost afectate grav acele relaţii sociale a căror normală desfăşurare şi dezvoltare nu este posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici sau alţi funcţionari”.

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …