Thursday , April 25 2024

Petre Tobă a fost pus oficial sub acuzare de DNA pentru favorizarea făptuitorului în dosarul DIPI

toba1

Petre Tobă, fostul ministru de Interne, a fost audiat la DNA în dosarul în care este pus sub acuzare pentru favorizarea infractorului. Acesta a sosit în jurul orei 10.50 la sediul DNA, însoţit de avocaţi. Fostul ministru de Interne a plecat după doar 20 de minute şi a declarat că i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile. Ulterior, procurorii au anunţat, într-un comunicat, că fostul ministru de Interne a fost pus sub urmărire penală pentru favorizarea făptuitorului.
DNA informează într-un comunicat că Petre Tobă a fost pus sub urmărire penală:
Luând cunoștință de răspunsul Președintelui României la cererea transmisă de D.N.A. (cerere de încuviințare a urmării penale), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de TOBĂ PETRE, la data faptei ministru al Afacerilor Interne, pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului.
În ordonanța efectuare a urmăririi penale față de suspect se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 1 aprilie 2016, suspectul Tobă Petre, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, printr-o adresă scrisă, a refuzat, cu încălcarea legii, declanșarea procedurii de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosarul nr. 20/P/2016, al Direcției Naționale Anticorupție, în scopul excluderii unor probe utile dovedirii acuzațiilor în dosarul respectiv. (mediatizat prin comunicat 634/VIII/3 din 11 mai 2016).
Tobă a declarat când a plecat de la audieri, că i s-a comunicat că s-a dispus urmărirea penală în cazul său.
“Mi s-a adus la cunoștință faptul că s-a dispus începerea urmăririi penale vizavi de comiterea infracțiunii de favorizare a făptuitorului”, a declarat Tobă, vineri, la ieșirea de la DNA.
Acesta a făcut scurte precizări, în faţa presei şi când a ajuns, declarând că îşi susţine nevinovăţia:
“Am fost citat în calitate de suspect pentru comiterea infracțiunii de favorizarea făptuitorului. După cum cunoașteți, am depus demisia din funcția de ministru al Afacerilor Interne tocmai pentru a nu implica ministerul într-un scandal public. Îmi susțin nevinovăția și sunt prezent aici tocmai pentru a prezenta toate argumentele mele în susținerea nevinovăției. Sunt convins că, până la urmă, cu toate argumentele pe care le voi prezenta, îmi voi dovedi nevinovăția”, a afirmat Tobă.
Care sunt acuzaţiile
Procurorii anticorupţie au cerut Preşedintelui României încuviinţarea începerii urmării penale pentru ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, acesta fiind acuzat de favorizarea făptuitorului, în dosarul privind fapte de corupţie la DIPI.
DNA susţine că la data de 01 aprilie, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, Petre Tobă ar fi refuzat să declanşeze declasificarea parţială a unor documente solicitate de anchetatori în dosarul în care Gabriel Oprea a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în legătură cu cheltuieli din bugetul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, cerera procurorilor vizând câteva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului.
“În prezenta cauză, s-a constatat că ministrul Afacerilor Interne Tobă Petre a refuzat, în mod discreţionar, declanşarea procedurii de declasificare a unor normative a căror încălcare vizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de abuz în serviciu şi deturnare de fonduri, adică într-o situaţie în care este exclusă protecţia informaţiilor clasificate, conform art. 3 din Legea nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, întrucât ar conduce la ignorarea art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil care include dreptul de informare asupra acuzaţiei penale). Totodată, necesitatea declasificării normativelor anterior menţionate are la bază şi prevederile art. 137 din Constituţia României, potrivit cărora gestionarea şi controlul fondurilor instituţiilor publice trebuie reglementate prin normative neclasificate, respectiv prin legi”, explică procurorii într-un comunicat de presă.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …