Saturday , April 20 2024

Peste 68.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Până în prezent, în România au fost vaccinate 4.404.555 de persoane

Peste 68.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care puțin peste 25.000 cu prima doză, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

În ultimele 24 de ore au fost vacciate 68.007 persoane, dintre care 25.007 cu prima doză și 42.986 cu cea de-a doua doză, anunță vineri Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Cu vaccinul produs de Pfizer au fost vaccinate 49.970 de persoane, cu moderna 4.343, cu AstraZeneca 2.686, iar cu Johnson&Johnson 11.008 persoane.

În intervalul precizat au fost înregistrate 38 de reacții adverse, cele mai multe, câte 15, la Pfizer și Johnson&Johnson. În total, începând din 27 decembrie 2020, sunt 16.192 de reacții comune și minore.

Până în prezent au fost vaccinate 4.404.555 de persoane, cele mai multe cu Pfizer, respectiv 3.464.778 persoane, fiind administrate peste 8 milioane de doze. (Mediafax)

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …