Thursday , April 25 2024

Persoanele care se întorc din străinătate, izolate la domiciliu timp de 14 zile

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat, joi seara, că persoanele care se întorc din străinătate, indiferent de țara de unde vin, vor fi izolate la domiciliu, pentru 14 zile.

oameni la coada in vama

„Cei care sosesc în țară, indiferent de unde vin, se aplică măsura de izolare la domiciliu. Rămâne carantina instituționalizată pentru cei care nu pot să își asigure astfel de spațiu, pentru cei ce nu doresc să stea cu familia și vor să stea separat sau pentru cei care încalcă izolarea la domiciliu”, a spus Raed Arafat, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), în care s-a decis adoptatea Hotărârii privind starea de alertă. Arafat a anunțat că se menține închiderea parțială sau totală a unor puncte de trecere a frontierei.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …