Sunday , April 28 2024

Perioada de acordare a sumelor necesare acoperirii costurilor de masă și cazare pentru refugiații ucraineni, prelungită

Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin ordonanță de urgență, perioada până la care pot fi acordate sumele forfetare pentru acoperirea costurilor de masă și cazare pentru beneficiarii protecției temporare provenind din zona de conflict din Ucraina.


Potrivit unui comunicat al Executivului, transmis joi, în acest sens se modifică alineatele 10 și 11 ale articolului 1 din OUG nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
“Cheltuielile pentru acordarea sumelor forfetare pentru hrană și cazare vor fi suportate inițial din Fondul de rezervă bugetară, potrivit OUG nr. 15/2022. Ulterior, bugetul de stat va fi întregit cu 17.163.270 euro, sumă provenită de la Uniunea Europeană, în cadrul apelului de proiecte depus de Departamentul pentru Situații de Urgență. Contribuția Uniunii Europene se acordă cu condiția modificării perioadei de acordare a sumelor forfetare și după data de 31 martie a.c. și aprobării de către Comisia Europeană a variantei revizuite a Programului Național 2021 – 2027 Azil, Migrație și Integrare”, se arată în comunicat. (Agerpres)

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …