Wednesday , April 24 2024

Perchezitii DNA la sediul RAAPPS. Directorul Regiei, vizat de anchetă

DNA

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții în 4 locații situate în municipiul București și județul Prahova, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. Potrivit unor surse judiciare citate de România TV, procurorii DNA au descins şi la sediul RAAPPS, în vizor anchetatorilor aflându-se chiar directorul instituţiei, Gabriel Surdu.
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013 – 2014, se arată într-un comunicat al DNA.
Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, procurorii DNA au efectuat percheziții domiciliare în 4 locații situate în municipiul București și județul Prahova, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit unor surse judiciare citate de România TV, procurorii DNA au descins şi la sediul RAAPPS.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
 
 

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …