Friday , March 29 2024

Patriarhul Daniel sfinteste astazi biserica lui Becali

În Capitală, luni se sfinţeşte biserica Sfânta Treime Ghencea, pentru restaurarea căreia Gigi Becali a donat 180.000 de lei.
ÎPS Daniel sfinţeşte luni biserica sponsorizată de Gigi Becali. Omul de afaceri a donat 180.000 de lei pentru restaurarea Bisericii Sfânta Treime Ghencea. Potrivit România TV, la sfârşitul slujbei, vor fi împărţite 3.000 de porţii de mâncare credincioşilor.
În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Aceştia au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.
În 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare în dosarul “Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă. Instanţa nu a făcut reindivualizarea şi contopirea pedepselor lui Gigi Becali, astfel că avocaţii acestuia au cerut, la Tribunalul Bucureşti, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta. Cererea de contopire a pedepselor va fi judecată de magistraţii Tribunalului Bucureşti tot miercuri, 19 iunie.
Gigi Becali şi-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaţilor a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Gigi Becali.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …