Thursday , March 28 2024

Pașaportul COVID ar trebui descărcat cu cel puțin 5 zile înainte de a pleca în vacanță 

Guvernul a adoptat marți o ordonanță de urgență pentru punerea în aplicare a certificatelor digitale COVID, care vor fi folosite pentru călătoriile internaționale. Într-un briefing de presă susținut la finalul ședinței de guvern, ministrul Ioana Mihăilă a recomandat descărcarea certificatelor cu minimum 5 zile înainte de călătorii, pentru a evita posibile erori de sistem.

Ministrul Sănătății a precizat că certificatele de vaccinare vor fi valabile până la 30 iulie 2021, în timp ce certificatele de testare au o valabilitate de 24 de ore pentru testele antigen și 72 de ore pentru cele RT-PCR. În cazul celor care au trecut prin boală, Ioana Mihăilă a arătat că valabilitatea va fi una de 180 de zile de la rezultatul primului test pozitiv.

„Certificatele vor putea fi eliberate în format digital, iar pentru cei care nu au acces la formatul digital, primăriile, registrele populației și DSP-uri vor ajuta cetățenii”, a arătat ministrul Sănătății. Folosirea certificatelor nu este reglementată momentan în plan intern, dar STS a realizat o platformă a codurilor QR, iar „dacă vor fi solicitări, ar putea intra în vigoare”, a arătat ministrul.

Sub coordonarea Ministerului Sănătății va funcționa și un call center în care vor putea fi sesizate probleme în funcționare platformei de descărcare a certificatelor. „Este bine, dacă plănuim o călătorie, să ne scoatem certificatul cu măcar 5 zile înainte. În condițiile în care există probleme, termenul de rezolvare este de 4 zile. Este bine să fim prevăzători!”, este recomandarea făcută de ministru.

Certificatul digital european COVID intră în vigoare peste două zile, de joi 1 iulie. Pașii pentru obținerea certificatului european sunt asemănători cu cei făcuți pentru descărcarea adeverinței de vaccinare.

 

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …