Thursday , March 28 2024

Parlamentul discută azi desființarea pensiilor parlamentarilor

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului se va reuni, joi, de la ora 13.00, pe ordinea de zi urmând să figureze desființarea pensiilor parlamentarilor și rectificarea bugetară aprobată de Guvern în luna aprilie, în perioada stării de urgență.

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a acceptat, la solicitarea USR, ca pe ordinea de zi a plenului reunit de joi să figureze și proiectul USR de desființare a pensiilor parlamentarilor.

„Este un vot important, pe care USR îl așteaptă de aproape trei ani de zile, de când a fost depus proiectul, și este un pas esențial spre restabilirea echilibrului și a corectitudinii în sistemul de pensii, astfel încât să nu mai existe categorii privilegiate, care primesc cu mult peste cât au contribuit. Votul de joi va arăta adevăratele intenții ale partidelor pe subiectul pensiilor speciale”, se arată într-un comunicat de presă al USR.

Subiectul a fost abordat și de liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, la dezbaterea legii care introduce impozitarea pensiilor speciale.

„Așa cum știți, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor. Președintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineață (joi dimineață – n.r.) va face sedinta, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituționala prin care eliminăm toate pensiile speciale din România”, a spus miercuri liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaților.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a menționat că joi dimineață se vor reuni Birourile permanente ale Parlamentului pentru a introduce pe ordinea de zi acest proiect.

De asemenea, pe ordinea de zi mai figurează rectificarea bugetară aprobată de Guvern în luna aprilie, în perioada stării de urgență.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …