Thursday , April 25 2024

Parlamentul britanic a respins, pentru a treia oară, acordul de retragere din UE

Parlamentul britanic a respins vineri, pentru a treia oară, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează Reuters, AFP şi dpa.
În favoarea acordului s-au pronunţat 286 de deputaţi, iar împotriva documentului 344 de deputaţi.


După anunţarea rezultatului votului, premierul britanic Theresa May şi-a exprimat profundul regret că acordul convenit cu Bruxelles-ul a eşuat, avertizând că implicaţiile vor fi ”grave”.
Şefa executivului de la Londra a spus că singura opţiune juridică existentă în prezent este ieşirea din Uniunea Europeană în data de 12 aprilie şi a menţionat că nu este timp suficient pentru a conveni sau a ratifica un acord.
”Singura opţiune juridică acum este aceea că Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea europeană pe 12 aprilie. Peste numai 14 zile. Nu este timp suficient pentru a conveni, a legifera şi a ratifica un acord şi totuşi Camera (Comunelor) a spus clar că nu va permite ieşirea fără un acord. Aşadar, va trebui să convenim o cale alternativă de a avansa. Uniunea Europeană a declarat clar că orice amânare suplimentară va trebui să aibă un obiectiv clar şi să fie convenită în unanimitate de celelalte 27 de state membre înainte de 12 aprilie”, a spus May.
Ea a estimat că este aproape sigur că vor avea loc alegeri europene în Regatul Unit.
Şefa guvernului britanic a anunţat că luni, 1 aprilie, Camera Comunelor va continua dezbaterile pentru a vedea dacă există o majoritate stabilă pentru o anume alternativă cu privire la viitoarea relaţie dintre Londra şi UE. (Agerpres)

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …