Friday , March 29 2024

Parlamentul a încuviințat, intr-o sedinta online, decretarea stării de urgență în România

Parlamentul s-a întrunit, joi, în şedinţă comună online, consacrată solicitării preşedintelui privind încuviinţarea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020.

Votul înregistrat în Parlament a fost dat în unanimitate.

Pentru prima dată a fost folosită o procedură specială de dezbatere şi vot electronic la distanţă, aprobată luni de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a măsurilor instituite pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Şedinţa Parlamentului va fi transmisă prin streaming live pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, iar dezbaterile vor avea loc prin sistemul de teleconferinţă audio. Parlamentarii îşi vor susţine intervenţiile, în conexiune telefonică directă cu sala de plen, discursurile urmând să fie transmise în direct.

Votul deputaţilor şi senatorilor se va exercita printr-o aplicaţie informatică realizată intern de către departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Vezi si

Deca: Reforma curriculară începe cu liceul, care este nereformat de multă vreme şi are nevoie de o primenire

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, la Sibiu, că se are în vedere o …