Saturday , April 20 2024

Papa Francisc spune că i-ar creștina pe extratereștri

papa

Extratereştrii ar avea cu siguranţă trecere la Vatican – a spus-o însuşi Suveranul Pontif, care ar vrea chiar să-i boteze. Papa Francisc a făcut această declaraţie în timpul unei slujbe, în Cetatea Sfântului Scaun.
Șeful Bisericii Catolice a declarat că îi vede pe extratereştri ca pe nişte omuleţi verzi, cu urechi mari şi susţine că orice fiinţă creată de Dumnezeu trebuie să fie botezată.
Prin urmare, acest drept nu le-ar trebui refuzat nici celor care ar ajunge pe planeta noastră din alte colţuri ale galaxiei.
O declaraţie asemănătoare a fost făcută în urmă cu patru ani de un savant de la Vatican. Acesta spunea atunci că extratereştrii ar avea şi ei suflete şi, prin urmare, pot fi botezaţi.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …