Saturday , April 20 2024

Papa Francisc îşi suspendă apariţiile în public

Papa Francisc îşi suspendă apariţiile în public de teama coronavirusului, astfel că el nu va apărea la slujba de duminică de la Vatican, dar va lua legătura cu credincioşii prin intermediul unei legături video, anunţă Vaticanul.

Participarea Papei la slujbe a fost anulată până pe 15 martie, şi după ce un oficial de la Vatican a fost plasat în carantină, chiar dacă nu manifesta simptome de Covid-19, pentru că a intrat în contact cu preotul catolic infectat cu coronavirus.

În plus, Vaticanul insistă asupra faptului că Francisc suferă de o simplă răceală şi nu este vorba despre noul coronavirus, însă el se tratează şi în prezent.

Potrivit textului dat publicităţii de Vatican, aceste măsuri au fost luate pentru a ”evita riscul răspândirii Covid-19 într-o adunare publică”.

Papa Francisc, în vârstă de 83 de ani, are o stare de sănătate bună, dar în tinereţe a pierdut o parte dintr-un plămân în urma unei afecţiuni respiratorii.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …