Friday , April 19 2024

"Panama Papers": Cum isi ascund banii politicieni, sportivi şi vedete in paradisuri fiscale

panama paper

Șefi de stat și alți politicieni de rang înalt, miliardari, celebrități, sportivi, dar și rețele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăți offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale, relevă o anchetă jurnalistică efectuată în comun de 107 instituții media care au reușit să intre în posesia unor documente din arhivele secrete ale unei societăți panameze de consultanță, documente denumite acum generic ‘Panama Papers’, relatează duminică publicațiile Le Monde și Le Soir.
Aceasta din urmă o caracterizează drept cea mai mare scurgere de informații financiare înregistrată până în prezent, în timp ce Le Monde o descrie drept cea mai spectaculoasă intruziune în lumea obscură a finanțelor offshore.
Dar ancheta coordonată de Consorțiul Internațional al jurnaliștilor de investigație (ICIJ) este semnificativă nu doar prin numărul documentelor — potrivit Le Monde ar fi circa 11,5 milioane—, ci și prin faptul că nume grele ar putea fi vizate de aceste dezvăluiri, Le Soir estimând că ‘șocul din această duminică este planetar’.
Printre cei care au recurs la diferite montaje financiare pentru a-și disimula averile sunt enumerați deocamdată membri ai anturajului președintelui rus Vladimir Putin, premierul pakistanez Nawaz Sharif, președintele ucrainean Petro Poroșenko și fostul șef al executivului de la Kiev, Pavlo Lazarenko, premierul islandez, Sigmundur David Gunnlaugsson, regele Salman al Arabiei Saudite, președintele argentinian Mauricio Macri sau fostul premier irakian Ayad Allawi. Sunt evocate și nume din afara lumii politice, cum ar fi cazul fotbalistului Lionel Messi sau al fostului președinte al UEFA, Michel Platini.
Publicația belgiană Le Soir promite că în zilele următoare va face numeroase dezvăluiri despre belgienii care și-au ascuns patrimoniile prin paradisurile fiscale, precizând deocamdată că numărul lor este de 732.
În centrul acestei ‘pânze de păianjen’ se află societatea de avocatură Mossack Fonseca, specializată în consultanță pentru crearea companiilor offshore, societăți ecran ce disimulează identitatea reală a proprietarilor lor. Societatea Mossack Fonseca este înregistrată în Panama, țară considerată unul dintre centrele financiare cele mai opace ale planetei și o placă turnantă pentru spălarea de bani, mai ales a fondurilor provenite din fraude și activități criminale. Documentele din arhiva acestei societăți panameze relevă că, începând din anul 1977 și până în 2015, ea a creat sau administrat peste 214.000 de entități offshore în 21 de paradisuri fiscale pentru clienți proveniți din peste 200 de țări și teritorii.
Le Monde subliniază că aceste informații ar fi rămas în continuare secrete dacă o sursă anonimă nu ar fi început anul trecut să transmită această ‘mină de aur’ jurnaliștilor publicației germane Süddeutsche Zeitung, care a reușit astfel să cerceteze acuzațiile de fraudă ce au vizat atunci Commerzbank, a doua bancă a Germaniei. Remarcând însă volumul datelor, cotidianul german a cerut sprijinul ICIJ, care a inițiat astfel investigația anunțată acum și care ar putea fi în zilele următoare sursa unor dezvăluiri cu numeroase implicații.
Documentele care fac obiectul acestor dezvăluiri – şi care au fost analizate de peste 370 de jurnalişti din 78 de ţări – aparţin Mossack Fonseca, o puternică firmă de avocatură şi de servicii juridice, cu sediul central în Panama şi cu filiale în peste 35 de ţări. Casa de avocatură este unul dintre cei mai mari creatori de companii paravan şi structuri offshore care ascund adevăraţii beneficiarii şi bunurile lor. Astfel de companii sunt principalele instrumente folosite pentru spălare de bani, evaziune fiscală, mită şi multe alte inginerii financiare. Baza de date #PanamaPapers conţine informaţii despre mai mult de 200 de mii de entităţii offshore, conectate la persoane de pe tot mapamondul. Informaţiile sunt un amalgam de emailuri, copii după paşapoarte, facturi care atestă plata telefonului sau a altor utilităţi, formulare bancare şi, desigur, mii de acte de înregistrare ale unor firme offshore.
Numele Mossack Fonseca apare atât în legătură cu traficul de diamante din Africa, în piaţa internaţională de artă cât şi în alte afaceri care prosperă în secret. Compania a servit suficiente capete încoronate din Orientul Mijlociu cât să umple un palat. A ajutat inclusiv doi regi, Mohammed al VI-lea al Marocului şi Regele Salman al Arabiei Saudite, să înregistreze yachturi de lux.
Documentele oferă detalii privind afacerile secrete a 128 politicieni şi demnitari din întreaga lume. Peste 11 milioane de documente arată cum o industrie globală, formată din case de avocatură şi mari bănci, vinde secrete fiscale politicienilor, evazioniştilor şi traficanţilor de droguri, precum şi miliardarilor sau celebrităţilor.
Cel mai bun fotbalist din lume, Lionel Messi, apare în documentele panameze. Acesta deţine o companie în Panama înregistrată de Mossak Fonseca în anul 2012, Mega Star Enterprises Inc. Afacerile lui Messi cu structuri offshore se află în prezent în atenţia Fiscului spaniol, care a constituit un caz de evaziune fiscală în acest sens. Dar lumea fotbalului e mult mai mare. Astfel, în Anglia, au ieşit la iveală acuzaţii de dare de mită care au zguduit FIFA, federaţia internaţională care reglementeză regulamentul şi competiţiile de fotbal. Documentele din Panama indică faptul că firma de avocatură a lui Juan Pedro Damiani, membru în comisia de etică a FIFA, are relaţii de afaceri cu persoane implicate în scandalul FIFA – mai precis cu fostul vicepreşedinte Eugenio Figueredo, care ar fi primit mită pentru acordarea unor drepturi de televizare. Documentele arată că firma de avocatură a lui Damiani din Uruguay a reprezentat un offshore conectat la Hugo şi Mariano Jinkis, tată şi fiu, acuzaţi că ar fi dat mită pentru a câştiga drepturile de televizare ale evenimentelor fotbalistice din America Latină. Damiani mai reprezintă şapte companii care au legături cu Figueredo.
Filiera românească
Birourile casei de avocatură Mossack Fonseca, o adevărată fabrică de firme, au depozitat în ultimele două decenii secretele unor mari afaceri din România.
Avocaţii şi colaboratorii firmei panameze au furnizat zilnic servicii de consultanţă, înfiinţând pe bandă rulantă companii offshore în Seychelles, Insulele Virgine Britanice, Bahamas, Niue şi în alte jurisdicţii netransparente şi cu fiscalitate blândă. Ani la rând, casa de avocatură a camuflat interesele unor oligarhi şi afacerişti influenţi care au acaparat companii strategice din industria românească şi au exportat apoi profiturile în paradisuri fiscale.
Beneficiarii reali ai acestor mari afaceri au rămas secreţi până astăzi, deşi deciziile lor au avut un impact major în economia naţională şi au influenţat viaţa a zeci de mii de familii.
Documentele analizate de reporterii RISE Project arată şi o altă faţă a acestei lumi secrete: oameni simpli care din lipsă de bani sunt dispuşi să lucreze pentru firme care furnizează servicii offshore, asumându-şi rolul de paravan pentru alte afaceri controversate.
Baza de date a firmei Mossack Fonseca arată, printre altele, cine a fost miliardarul necunoscut din structura de proprietate a rafinăriei Rafo Oneşti şi ce legături a avut el cu zăcămintele aurifere de la Roşia Montană. Vasile Frank Timiş, iniţiatorul afacerii Roşia Montană, a apelat şi el la aceiaşi avocaţi din Panama City pentru a începe afacerile din România la mijlocul anilor ‘90. Tot în documentele panameze regăsim şi filiera offshore prin care este controlată o altă mină importantă de aur din Munţii Apuseni dar şi alte firme active în extracţia petrolului şi gazelor naturale.
Vasile Frank Timiş a folosit firma Castle Europa Limited înfiinţată în Bahamas de avocaţii Mossack Fonseca în afacerile demarate în România în 1997.
În sediul firmei de avocatură au fost păstrate secretele celor care au căpuşat un alt combinat petrochimic din România. Documentele îi mai listează pe oamenii-cheie din privatizarea Alro, afacere anchetată de procurori pentru corupţie, şi arată cum s-au reprofilat apoi în alte afaceri cu minerale şi gaze naturale. Alţi afacerişti de top din România, pe care RISE Project îi va prezenta în zilele următoare, au fost clienţii casei de avocatură din Panama.
Casierii lui Putin
Jurnaliştii ICIJ au descoperit modul în care partenerii de afaceri ai preşedintelui rus Vladimir Putin au ascuns miliarde de dolari în bănci şi companii fantomă.
Este vorba despre zeci de tranzacţii însumând cel puţin de 2 miliarde dolari, care au fost descoperite în arhiva Mossack Fonseca şi care implică persoane sau companii apropiate lui Putin.
În unele cazuri, plăţile suspecte efectuate de acoliţii lui Putin ar putea reprezenta mită pentru eventuale contracte sau ajutoare guvernamentale. Documente secrete sugerează că o mare parte din împrumuturi au venit iniţial de la o bancă din Cipru, care la momentul respectiv era deţinută în majoritate de VTB Bank, controlată de Kremlin şi supusă sancţiunilor internaţionale pentru ofensiva Rusiei în Ucraina.
Continuarea pe romaniatv.net
 
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …