Monday , March 4 2024

Până în aprilie România va avea legea ”Deepfake”; vor fi și pedepse cu închisoarea în cazurile grave

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat, vineri, că legea ”Deepfake” va intra în vigoare până în luna aprilie, menționând că actul normativ va prevede inclusiv pedepse cu închisoarea până la 2 ani pentru cei care creează astfel de conținut de inteligență artificială cu consecințe grave.


“E cea mai spinoasă discuție a momentului. (…)Acest fenomen este și în România și în toată lumea. Încă de anul trecut am demarat strategia României de inteligență artificială. Împreună cu colegii din Parlament avem o lege, legea “Deepfake”, care vine cu prevederi foarte clare pentru acele persoane sau companii care generează conținut AI fals. În mod normal, va trebui să fie votată în cel mai scurt timp pentru că este în dezbatere la Camera Deputaților și urmează să fie pusă pe ordinea de zi. Şi până în aprilie vom avea această lege”, a afirmat Ivan, la Digi 24, întrebat în legătură cu fenomenul deepfake și consecințele acestuia în an electoral.
Întrebat dacă această lege va fi în vigoare când începe campania electorală, ministrul a răspuns afirmativ, adăugând vor fi aplicate amenzi și pedepse cu închisoarea, în funcție de gravitate.
“Da. Va fi o lege foarte clară, care vine cu amenzi pentru cei care produc conținut deepfake, între 600 lei și 90.000 lei. Iar în situația în care o instanță de judecată din România constată că vorbim de o încălcare foarte gravă a legii, atunci acele persoane care au inițiat astfel de conținut pot să ajungă inclusiv la pedepse cu închisoare până la 2 ani”, a adăugat Bogdan Ivan.
El a explicat că a avut discuții cu reprezentanții marilor platforme de social-media pe care sunt distribuite astfel de clipuri video sau de fotografii și urmează să fie create filtre pentru a nu mai permite încărcarea în rețea de conținut care folosește inteligența artificială și nu reflectă realitatea.
El a adăugat că, în cazul în care conținutul este unul cu caracter umoristic, este obligatoriu, pentru a nu fi amendat, ca pe cel puțin 15 la sută din suprafața videoclipului să apară avertismentul că acest conținut nu este unul real, ci unul creat cu inteligență artificială generativă.
“În situația în care totuși ajunge astfel de conținut pe rețelele de socializare, suntem în următoarea situație – să poți să dai raport și acel conținut să fie scos. Avem cazul Taylor Swift în care a ajuns să fie scos acel conținut după 17 ore, timp în care a fost văzut de milioane de ori. Vrem să facem același cadru ca și cazul zonei de criminalitate, ca în 60 de minute să fie scos acel conținut. În cazul în care este reclamat, urmează să fie filtrat, în situația în care este unul real și s-a reclamat nereal, atunci urmează să fie pus înapoi”, a mai explicat Bogdan Ivan.
Întrebat cum vor fi identificați cei care generează astfel de conținut, Ivan a spus că, din punct de vedere tehnic, este destul de simplu să fie identificați, menționând că încă se caută o reglementare în privința celor care se vor ocupa cu identificarea lor.
Pe de altă parte, întrebat referitor la TikTok și la faptul că există o recomandare din partea Comisiei Parlamentare pentru Controlul Activității SRI ca acesta să fie interzis pe dispozitivele instituțiilor publice, Ivan a spus că rămâne o recomandare foarte clară în acest sens.
“Rămâne la nivel de recomandare în momentul de față. (…) Dacă mă întrebați pe mine, funcționarii trebuie să muncească pentru banii pentru care sunt plătiți în cele 8 ore de serviciu, nu să stea pe TikTok sau pe Facebook”, a adăugat ministrul. (Agerpres)

Vezi si

Trei trailere cu echipament militar care mergeau spre baza Mihail Kogălniceanu, implicate într-o tamponare în lanţ pe DN1

Trei autovehicule militare străine care făceau parte dintr-un convoi au fost implicate, luni, într-o tamponare …