Thursday , April 25 2024

Pacient diagnosticat simultan cu COVID, gripă și virusul respirator sinciţial. Prognosticul medicilor ieșeni este rezervat

Un bărbat de 58 de ani cu triplă infecţie virală, respectiv Covid, virus gripal şi virus respirator sinciţial, care suferă de multiple comorbidităţi, se află internat în stare gravă la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, prognostivul medicilor fiind unul rezervat.

Conform ziaruldeiasi.ro, este primul pacient cu triplă infecţie virală care ajunge la spitalul ieşean. ”Îngrijim un pacient cu triplă infecţie virală şi anume virusul SARS-CoV-2, virusul gripal şi virusul respirator sinciţial. Are multiple comorbidităţi, precum hipertensiune arterială, cardiopatie hipertensivă, diabet zaharat de tip 2 şi obezitate morbidă. Prezintă o scădere importantă a imunităţii organismului”, a declarat miercuri medicul Florin Roşu, directorul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

La internare bărbatul prezenta o disfuncţie respiratorie gravă, ceea ce a impus internarea lui în secţia de Terapie Intensivă. Pacientul este conştient şi stabil, însă medicii susţin că prognosticul în acest caz rămâne unul rezervat. Medicul Florin Roşu recomandă ca oamenii să se prezinte la medicul de familie în cel mult 24 de ore de la apariţia primelor simptome, iar dacă simptomatologia persistă mai mult de trei zile atunci să se adreseze unui medic specialist.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …