Thursday , April 25 2024

Opt persoane împuşcate `ntr-un coafor din centrul Capitalei

Opt persoane au fost împuşcate cu armă cu glonţ, una fiind ucisă pe loc , într-un coafor din zona Perla din Capitală, informează surse judiciar, care precizează că focul a fost deschis de un poliţist. Potrivit primelor informaţii, soţul unei coafeze ar fi cel care a deschis focul asupra angajatelor şi clientelor aflate în unitate. A doua persoan\ a decedat în pofida multiplelor manevrele de resuscitare.
Persoanele care au decedat sunt femei cu vârste aproximative de 20 şi 30 de ani, una dintre ele ar fi chiar ţinta atacatorului.
Criminaliştii s-au deplasat la locul unde s-a deschis focul într-un coafor asupra persoanelor, de către un poliţist, primele date indicând faptul că acesta a reacţionat din răzbunare.
Soţul uneia dintre coafezele care lucra în unitatea de la complexul Perla, din centrul Capitalei, a relatat cele povestite de soţia sa – care ieşise cu puţin timp înainte de atac să fumeze în spatele clădirii – că atacatorul a intrat şi “a început să tragă nebuneşte, în cine apuca”.
Agresorul de la salonul de coafură din Capitală este angajat al Ministerului de Interne (MAI) şi ameninţase în mai multe rânduri că “se va întâmpla ceva urât”, după ce soţia lui, care lucra la această unitate, i-a intenta acţiune de divorţ.
Potrivit soţului uneia dintre coafezele ce lucrau la salon, care a povestit la rândul său cele relatate de soţia sa, a declarat că aceasta ieşise la o ţigară în spatele coforului cu două minute înainte ca agresorul să intre.
“Mi-a povestit că a început să tragă nebuneşte, în cine apuca”, a relatat martorul.
El a spus că ştie de la soţia sa că una dintre colegele ei, intentase divorţ bărbatului, despre care femeia susţine că este angajat al MAI.
Potrivit martorului bărbatul venise în mai multe râduri la coafor.
“Tot venea şi o tot ameninţa că se va întâmpla ceva urât”, a mai arătat martorul.
La faţa locului a ajuns şi adjunctul procurorului general Marius Iacob, şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, Valentin Şelaru, precum şi şeful Poliţiei Române, Liviu Popa.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …