Thursday , March 28 2024

OMS: Niciun vaccin nu va fi distribuit la scară largă până la jumătatea lui 2021

Organizația Mondială a Sănătății nu crede că un vaccin va fi disponibil la scară largă în viitorul apropiat, mijlocul anului 2021 fiind cea mai optimistă estimare, informează Reuters.

Niciunul dintre dezvoltatorii de vaccin, care desfășoară teste clinice avansate, nu a demonstrat „semnale clare” ale eficacității.

„Niciun dezvoltator nu a demonstrat un semnal clar al eficacității de cel puțin 50%. Nu ne așteptăm ca distribuirea la scară largă a vaccinului să aibă loc înainte de jumătatea lui 2021”, a declarat Margaret Harris, purtător de cuvând al OMS.

Rusia a obținut o autorizație pentru vaccinul la Covid-19 în luna august, la mai puțin de 2 luni de la startul testelor pe oameni. Acest lucru a ridicat semne de întrebare pentru specialiști, care consideră că antidotul dezvoltat de ruși nu este sigur. Astazi, revista The Lancet a anuntat ca vaccinul rusesc dezvolta reactie imunitara si nu are efecte secundare suparatoare, insa nu se stie inca nimic despre eficienta sa.

Pe de altă parte, autoritățile americane și compania Pfizer au declarat că distribuirea vaccinului ar putea lua startul până la sfârșitul lui octombrie. Decizia poate avea implicații politice, pentru că vine chiar înaintea alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, iar experții anticipează că votanții vor fi influentați.

„Faza 3 de testare trebuie să se întindă pe o perioadă mai lungă, pentru că trebuie să știm cu siguranță dacă vaccinul este eficient și oferă cu adevărat protecție”, a mai spus purtătorul de cuvânt al OMS.

COVAX este un plan dezvoltat de OMS, în parteneriat cu GAVI, prin care se dorește distribuirea la nivel global a peste 2 miliarde de doze de vaccin până la finalul lui 2021, astfel încât toate țările să primească un procent corect. Totuși, anumite țări au semnat deja acorduri cu dezvoltatori și au spus că nu vor participa la program.

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …