Friday , March 29 2024

Omar Hayssam, din nou în faţa instanţei. Sirianul cere REJUDECAREA tuturor dosarelor

omar-hayssam

Omar Hayssam a fost adus, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă o cerere a procurorilor DIICOT privind arestarea preventivă a sirianului, într-un dosar în care acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de delapidare, prejudiciul fiind de aproximativ 20 de milioane de euro. Sirianul a cerut justiţiei române să-i fie redeschise toate dosarele, pentru “aflarea tuturor adevărurilor”.
Judecarea cererii procurorilor DIICOT privind arestarea preventivă a lui Omar Hayssam a fost amânată cu două zile, după ce sirianul a anunţat faptul că vrea să îşi angajeze un apărător ales, pentru că avea unul din oficiu. Procurorii DIICOT au fost de acord cu această cerere, pentru a i se da dreptul de a se apăra.
Mai mult, Omar Hayssam a explicat instanţei că vrea să fie rejudecate toate dosarele pe care le are. “Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevărurilor. În acest dosar nu ştiu despre ce este vorba”, a mai declarat Hayssam, în sala de judecată.
Judecătoarea cazului, Brânduşa Elena Gheorghe, i-a atras atenţia lui Hayssam că are cunoştinţă despre ce este vorba în acest dosar, că iniţial a participat la actele de urmărire penală şi că a dat inclusiv o declaraţie în faţa procurorilor, în faza de urmărire penală, iar ulterior a decis să părăsească România.
“Exact, sincer, vă spun nu ştiu conţinutul dosarului sau despre ce este vorba”, a replicat Hayssam.
În final, acesta a declarat, în faţa magistratului, că a cerut justiţiei române şi autorităţilor internaţionale “redeschiderea dosarelor”. “Să se rejudece, ca să pot aduce probe, să arăt toate adevărurile, să se ştie tot”, a mai spus Hayssam.
Iniţial, Hayssam trebuia să fie prezentat la tribunal pe 23 iulie, însă judecătorii nu au reuşit să afle atunci locul unde se afla încarcerat, astfel încât au amânat judecarea cererii DIICOT pentru 31 iulie.
În prezent, Hayssam este deţinut la Penitenciarul Rahova.
Omar Hayssam a fost trimis în judecată în acest dosar în octombrie 2012 de procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi.
Potrivit DIICOT, cei cinci au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat premeditat şi planificat în vederea nerestituirii creditelor şi trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water şi SC Rio Soft Drinks SA în cadrul altor societăţi din ‘Grupul Manhattan’.
Procurorii susţin că Omar Hayssam şi complicii lui au contractat împrumuturi bancare în numele Bucovina Mineral Water şi Rio Soft Drinks SA, după care au transferat patrimoniile celor două companii (fabrica de sucuri Rio din Timişoara şi fabrica de îmbuteliere ape minerale şi sucuri Bucovina din Vatra Dornei) către alte societăţi reale sau fantomă din ‘Grupul Manhattan’.
Prejudiciul produs este de 78,4 milioane de lei pentru infracţiunea de delapidare, 4.171.261,86 de dolari, respectiv 2.295.698 de lei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, 17,3 milioane de lei pentru infracţiunea de spălare a banilor, totalul fiind de aproximativ 20 milioane de euro.
Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în patru dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul ‘Volvo Truck’, 3 ani de închisoare în dosarul ‘Foresta Nehoiu’, 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Primele trei condamnări sunt definitive.
Omar Hayssam a reuşit să fugă din România în anul 2006, fiind adus în ţară pe 19 iulie 2013.
rtv.net

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …