Friday , February 3 2023

Oficial: Olanda acceptă aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, dar nu şi pe cea a Bulgariei

Guvernul olandez a decis că va accepta aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, dar va bloca aderarea Bulgariei, întrucât consideră că această ţară nu întruneşte condiţiile necesare, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.


La şedinţa sa desfăşurată vineri, guvernul olandez a analizat posibila extindere a spaţiului Schengen inclusă pe agenda reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 8 decembrie, analiză în urma căreia a hotărât să-şi dea acordul numai pentru admiterea României şi a Croaţiei.

Ministrul olandez de externe Wopke Hoekstra a declarat presei că ”încă este prea devreme” pentru a accepta aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen, iar Olanda va face o nouă evaluare în vederea susţinerii acestui pas numai atunci când se va dovedi că Bulgaria este un stat constituţional capabil să combată corupţia şi criminalitatea organizată.

Potrivit premierului olandez Mark Rutte această nouă evaluare va fi efectuată ”probabil anul viitor” şi a atras atenţia că, la momentul actual, există în continuare preocupări asupra controlului graniţelor, întrucât ”există, teoretic, riscul iniţierii unui flux migrator printr-o ţară” anume, astfel că doreşte ca mai întâi să fie exclusă posibilitatea trecerilor ilegale ale frontierei Schengen în Bulgaria.

La rândul său, secretarul de stat olandez Eric van der Burg a spus că nu ştie dacă ţara sa este singura membră a spaţiului Schengen care va vota împotriva aderării Bulgariei, dar nici nu vede o problemă în asta.

”Dacă toate celelalte persoane sunt de acord cu ceva nu înseamnă că şi noi trebuie să fim la fel. Nu aşa funcţionează lucrurile”, a argumentat oficialul olandez, cu referire la faptul că decizia primirii unei noi ţări în spaţiul Schengen necesită o decizie unanimă a ţărilor deja membre în acest spaţiu european de liberă circulaţie.

”Există persoane în Europa care fac presiuni asupra noastră, dar în acelaşi timp noi putem rezista presiunii. Este simplu: dacă respecţi acordurile şi criteriile, eşti binevenit în Schengen”, a concluzionat Eric van der Burg. AGERPRES 

Vezi si

PNL vrea comasarea alegerilor: 2024 nu poate fi un an total ratat. PSD nu pare a fi de acord

PNL vrea comasarea alegerilor de anul viitor. Sunt mai multe scenarii, care vor fi discutate …