Friday , March 29 2024

Ofensivă mediatică fără precedent. Ghiță, interviu simultan pe patru televiziuni, inclusiv TVR

Un interviu realizat de jurnalistul Ion Cristoiu pentru Evenimentul Zilei, la Belgrad, cu fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia, a fost difuzat concomitent pe patru posturi de televiziune, inclusiv la postul public.
ghita-cristoiu

Primul interviu din Belgrad cu fugarul Sebastian Ghiță a fost preluat simultan de trei televiziuni private, România TV, Antena 3 și B1, dar și de TVR.
Difuzarea interviului realizat de jurnalistul Ion Cristoiu cu „fugarul” Sebi Ghiță a fost precedat de o campanie de marketing de proporții pe canalele de televiziune menționate mai sus și pe mai multe site-uri.
Sebastian Ghiţă i-a arătat jurnalistului Ion Cristoiu o fotografie din telefon în care susţine că apare şefa DNA la el acasă, cerând ca imaginea să nu fie făcută publică. Omul de afaceri o acuză pe Laura Codruţa Kovesi că „nu spune adevărul” atunci când neagă toate „adevărurile” spuse de el.
“Nu e momentul ca eu să fac ceva peste preşedintele ţării, peste deciziile instituţiilor din ţara mea, să provoc eu căderea sau menţinerea doamnei Kovesi”, a spus Sebastian Ghiţă.
La rugămintea jurnalistului, omul de afaceri i-a arătat o fotografie din telefon în care susţine că ar fi Laura Codruţa Kovesi la el acasă, cerând ca această fotografie să nu fie făcută publică.
După difuzarea interviului, Ghiță a intrat în direct la propria televiziune unde i s-a cerut insistent de Șerban Nicolae și alți invitați să prezinte fotografia compromițătoare pentru Kovesi. România TV a titrat în permanență intre orele 21.00-23.00″Urmează fotografia cu Kovesi acasă la Ghiță.”. La fel Antena 3, care titra” IMEDIAT: Imaginea cu Kovesi…”
Dar fotografia s-a lăsat așteptată, nu a mai apărut. Până la prezentarea vreunei dovezi concrete, momentul poate fi considerat un șantaj la adresa DNA pentru ca Ghiță să poată purta negocieri subterane.

realitatea.net

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …

One comment

  1. Cristoiu….un comunist ca toti ceilanti,ajunge sa ia interviu unui inculpat,un jurnalist cinstit nu ajungea sa stea de vorba cu fugarul care manipuleaza mintile incuiate a mii de Romani.Imi pare rau ca nu exista in aceasta tara un om cu atitudini adecvate ca sa scoata Romania din situatia tot mai dificila in care se afla…