Şeful Guvernului moldovean, Iurie Leancă, a fost primit în cursul dimineţii, la Casa Albă, de vicepreşedintele Joe Biden. Preşedintele Barack Obama a participat şi el la întrevedere, potrivit Executivului american.
“Preşedintele a salutat prietenia solidă dintre ţările noastre şi a subliniat angajamentul profund al Statelor Unite pentru susţinerea aspiraţiilor R. Moldova”, a anunţat Casa Albă.
Totodată, Obama şi Biden “au insistat asupra sprijinului de nădejde al Statelor Unite pentru suveranitatea şi integritatea R.Moldova în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional”, potrivit aceleiaşi surse.
Mai devreme, primindu-l pe Iurie Leancă, secretarul de Stat John Kerry a anunţat sporirea ajutorului economic american pentru Republica Moldova.
“Vom suplimenta fondurile pentru a ajuta R.Moldova să îşi dezvolte competitivitatea”, a declarat pentru presă secretarul de Stat american, înainte de o întrevedere cu premierul moldovean, Iurie Leancă, la Washington.
Washingtonul prevede să deblocheze încă 2,8 milioane de dolari pentru Republica Moldova, suma totală urmând să ajungă la 7,5 milioane.
realitatea.net