Thursday , March 28 2024

O refugiată din Ucraina a reclamat la Poliție că a fost agresată sexual de starețul unei mănăstiri din Maramureș

O refugiată din Ucraina, în vârstă de 22 de ani, a reclamat la Poliţie că a fost agresată sexual de stareţul mănăstirii Petrova din judeţul Maramureş. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă.

”Ieri, 17 aprilie, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au fost sesizaţi prin plângere de către o femeie de 22 de ani din Ucraina cu privire la faptul că, în perioada 13-15 martie 2022, în timp ce era cazată la o mănăstire din localitatea Petrova, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat de 55 de ani”, a transmis, luni, IPJ Maramureş, într-un comunicat de presă.

Preotul inspector Andrei Pop, purtător de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, a declarat că de la debutul războiului din ţara vecină mănăstirea Petrova a primit aproape 1.000 de refugiaţi şi nu a existat nicio plângere la adresa părintelui stareţ, care este în acest post de aproape două decenii. „Până acum nu am primit niciun fel de sesizare şi menţionez faptul că părintele Agaton este de aproximativ 20 de ani stareţul acestei mănăstiri şi nu am avut niciun fel de reclamaţie sau de abatere a comportamentului dânsului”, a declarat preotul Andrei Pop.

„Nu ştim oficial să aibă vreo calitate oficială în dosar, este plângere pe numele lui, atât. Care se cercetează – şi m-am informat de la Poliţie – încă nu au un rezultat concret al anchetei”, a menţionat preotul Andrei Pop.

sursa foto: crestinortodox.ro

 

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …