Wednesday , April 24 2024

O noua cerere DNA respinsa de Parlament. Deputatul PSD Ion Ochi nu poate fi arestat

ion ochi

Deputatul PSD, Ion Ochi, a fost salvat de colegi şi nu poate fi reţinut sau arestat. Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de reţinere şi arestare preventivă a deputatului, fiind înregistrate 108 voturi “pentru” şi 152 “împotrivă”.
Plenul Camerei Deputaților a dezbătut, miercuri, cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi. Votul din plenul Camerei Deputaților a fost secret cu bile.
Ion Ochi s-a apărat, în faţa colegiloor, spunând că nu credea să ajungă vreodată subiect de spectacol mediatic, că în pofida dificultăţilor a rămas un om onest şi are toată deschiderea pentru justiţie.
“Nu credeam vreodată să ajung să fiu subiect de spectacol mediatic. E trist să ajungi în faţa Paralamentului să fii nevoit să te dezvinovăţeşti când eşti nevinovat”, a spus Ochi în faţa deputaţilor.
Comisia juridică a avizat favorabil solicitarea justiţiei de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Ochi, plenul urmează miercuri să voteze secret cu bine asupra acestei cereri.
DNA a cerut, săptămâna trecută, Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat că în perioada în care a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Braşov a aprobat contracte cu dedicaţie, el fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.
 
 

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …