Thursday , April 18 2024

O fată de 16 ani din Maramureş a suferit un șoc anafilactic și a leșinat după vaccinarea cu Pfizer

Tânăra în vârstă de 16 ani a suferit o serie de reacții adverse severe, după ce s-a imunizat cu Pfizer la un centru de vaccinare din Maramureș.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș a anunțat, luni, că tânăra în vârstă de 16 ani a prezentat o reacție adversă anafilactică, manifestată prin hipotensiune arterială, desaturare și pierderea temporară a cunoștinței după administrarea dozei de vaccin Pfizer-BioNTech, la centrul de vaccinare din orașul Ulmeni.

Potrivit acestora, tânăra a avut acordul părinților pentru efectuarea vaccinului și a fost imunizată împreună cu ceilalți membri din familie. Mai mult, în istoricul medical al fetei nu au existat antecedente alergice. Tânăra a fost transportată la spital unde a stat sub supraveghere medicala şi ulterior a fost lăsată sa plece acasă în stare stabilă, relatează Antena 3.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …