Thursday , April 25 2024

Nutu Camataru, eliberat azi din Penitenciarul Jilava

Nuţu Cămătaru va fi eliberat astăzi din Penitenciarul Jilava, unde a executat restul de 43 de zile din condamnarea la şase ani primită pentru infracţiuni de crimă organizată. Ion Balint, zis şi Nuţu Cămătaru, a fost încarcerat la jumătatea lunii mai.
Nuţu Cămătaru s-a predat în 14 mai, la arestul Poliţiei Capitalei, după ce în 11 mai fusese condamnat la şase ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, de rude şi de apropiaţi, pentru fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane.
Avocatul lui Nuţu Cămătaru a arătat atunci instanţei că acesta a executat o perioadă similară sau chiar mai mare decât pedeapsa aplicată recent, definitiv, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu se mai impune menţinerea lui în stare de detenţie.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …

One comment

  1. Asta este stire????? numai prostii scrieti in ziarele astea,voi bagati in seama TOATE GUNOAIELE.