Thursday , March 28 2024

Numarul doi din PDL, Mihai Stanisoara, s-a inscris la liberali

Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară, liderul grupului deputaţilor democrat-liberali, şi-a dat demisia din partidul condus de Vasile Blaga şi a trecut la PNL.
În perioada 2007 – 2008, Stănişoară a fost consilier prezidenţial pentru securitate naţională, iar ulterior, până în octombrie 2009, a fost ministru al Apărării in Guvernul Boc.
Stănişoară a făcut anunţul înscrierii în PNL în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută alături de liderul liberalilor, Crin Antonescu. Preşedintele PNL a anunţat că va propune conducerii partidului ca Stănişoară să devină vicepreşedinte la nivel naţional al PNL.
Mihai Stănişoară a anunţat, miercuri, în conferinţa de presă organizată la sediul PNL, că a luat decizia de a se înscrie în PNL “după o chibzuinţă intensă”, PNL fiind “singurul partid care poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România”.
“Sunt un om care nu se uită cu mânie în trecut, ci priveşte cu speranţă în viitor. Am luat decizia de a veni alături de PNL într-un moment în care PNL are multe responsabilităţi şi mult de muncă. Mie nu mi-a fost niciodată frică de muncă. Intru în PNL asigurându-i pe colegii mei că voi fi un partener onest, sincer, corect, loial şi performant”, a spus Stănişoară.
Ex-democrat-liberalul a mai spus că pentru el “PDL reprezintă trecutul, iar PNL prezentul şi viitorul”. “Mulţi jurnalişti m-au întrebat dacă voi depune o moţiune la Convenţia Naţională a PDL din 23 martie. Da, azi depun o moţiune, ‘Adevărata cale de dreapta’ şi este reprezentată de PNL”, a spus fostul democrat-liberal.
Stănişoară a precizat că nu a discutat cu liderul PDL, Vasile Blaga, despre demisia sa din partid pentru că a vrut ca toată lumea să afle despre decizia sa în acelaşi timp. El a respins eventualele acuze de trădare. “Trădare înseamnă să pleci dintr-un proiect în curs de realizare, să ai anumite mijloace prin care să poţi face rău celor de unde ai plecat. Chiar depunătorii moţiunilor din PDL scriu că în moţiuni că partidul îşi caută o cale (…) Plecarea mea nu afectează cu nimic PDL-ul”, a mai spus Stănişoară.
La rândul său, Antonescu a spus că Stănişoară este un om autentic de dreapta, cu o expertiză deosebită în domeniul apărării naţionale şi siguranţei publice. “În moţiunea de la Congresul PNL se vorbeşte explicit despre deschiderea PNL către personalităţi cu orientare de dreapta. Mihai Stănişoară este un om de dreapta, un om pe care orice partid şi l-ar dori în rândurile sale. Este vorba şi de statura sa politică – a fost prim-vicepreşedinte al PDL şi lider de grup al deputaţilor, dar şi de competenţele sale într-o zonă specială: a fost ministru al Apărării, consilier prezidenţial pe probleme de apărare şi preşedinte al comisiei de apărare, ordine şi siguranţă publică din Camera Deputaţilor”, a declarat Antonescu.
Stănişoară urmează să devină vicepreşedinte al PNL. “Voi cere Biroului Politic Central şi Delegaţiei Permanente ca domnia sa să îndeplinească rolul de vicepreşedinte al partidului privind elaborarea şi coordonarea politicilor legate de securitatea naţională. Aceasta este poziţia mea, nu a domnului Stănişoară. El nu a reclamat o poziţie sau alta”, a precizat Antonescu.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …