Saturday , April 20 2024

Număr de urgenţă la care poţi reclama facturile prea mari, funcțional de azi

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunţat că pune la dipoziţia consumatorilor, începând de luni, 7 februarie, un număr special de telefon, 0790.219.551, folosit exclusiv în aplicaţia WhatsApp, pentru sesizarea neregulilor cu caracter de urgenţă.

Potrivit unui comunicat al ANPC, la noul număr sunt aşteptate mesajele scrise şi imaginile care să sesizeze nereguli cu caracter de urgenţă în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor, de pe întreg cuprinsul ţării. Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică şi gaze naturale, cazuri de debranşări, pentru neplată a unor facturi greşite la energie încă necorectate, precum şi situaţii urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competenţa legală de soluţionare a instituţiei şi le vor da curs.

ANPC precizează că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamaţiile realizate în mod curent.

“Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic reclamat. Reclamaţiile se fac în format scris – transmise prin poştă -, în format electronic sau se depun personal, pentru soluţionarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege”, se arată în comunicat.

Amintim că formularul de reclamaţie online se află pe site-ul instituţiei, la linkul http://reclamatii.anpc.ro/Reclamatie.aspx.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …