Friday , April 19 2024

Noul guvern al Islandei nu vrea in UE: "Vom opri negocierile imediat!"

islanda

Incercarile Islandei de a adera la Uniunea Europeana se opresc aici, a declarat, miercuri, liderul Partidului Independentei.
Politicianul eurosceptic Bjarni Benediktsson a facut aceste mentionari in contextul realizarii unei noi coalitii de guvernare alaturi de Partidul Progresiv, scrie newsoficeland.com.
Formatiunea sa politica a obtinut 26,5% din voturi la alegerile organizate pe 27 aprilie, primind 19 din cele 63 de locuri in Parlament, in timp ce Partidul Progresiv a obtinut 24,4% din voturi si 19 locuri in legislativ, cel din urma urmand sa desemneze premierul.
Social-democratii, care s-au aflat pana acum la guvernare si care au sustinut aderarea la UE, au castigat 13,5% din sufragii si noua locuri de parlamentari.
Astfel, votul populatiei a fost vazut ca unul impotriva intrarii in blocul comunitar, scrie EUobserver, care citeaza Reuters.
Partidul Independentei a fost la guvernare in perioada 1991 – 2009, inclusiv in perioada in care s-au prabusit bancile, din cauza crizei.
Ulterior, el a fost inlocuit de social-democrati, care au prezentat in iulie 2009 cererea oficiala de aderare la UE. De asemenea, ei au mai solicitat si un imprumut de 2 miliarde de dolari in 2009 de la Fondul Monetar International (FMI) pentru a putea acoperi datoriile.
Negocierile oficiale de aderare la UE au inceput un an mai tarziu. De atunci, Islanda a incheiat circa o treime din cele 33 de capitole de negociere cu Uniunea Europeana privind acquis-ul comunitar. Social-democratii au sustinut ca aderarea la UE ar oferi o securitate pe termen lung.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …