Friday , March 29 2024

Noul ambasador al SUA la București propus de Casa Albă este un avocat născut în România

adrian zuckerman

Preşedintele American Donald Trump l-a nominalizat pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Bucureşti pe Adrian Zuckerman, un avocat care la vârsta de 10 ani a emigrat din România în SUA şi care este vorbitor fluent de română.
Conform unui comunicat al Casei Albe, Trump şi-a anunţat marţi intenţia de a-l nominaliza pe Adrian Zuckerman în postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România, post în care l-ar înlocui pe actualul ambasador, Hans Klemm.
Propunerile de ambasadori pe care le face președintele american trebuie să primească validarea Congresului. Astfel, Adrian Zuckerman va fi audiat în Comisia pentru relații externe din Senatul american și apoi va fi confirmat prin vot deschis de Senat. Ulterior, el va depune jurmământul în fața secretarului de stat american și va veni în România unde îi va prezenta președintelui scrisorile de acreditare. În cazul ambasadorului în exercițiu, Hans Klemm, tot acest proces a durat șase luni.
Adrian Zuckerman este un avocat admis în Baroul din New York în 1984 şi este partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.
Anterior, Zuckerman a fost copreşedinte pentru proprietăţi imobiliare şi servicii corporate la Epstein Becker & Green New York, iar înainte de aceasta a fost preşedinte pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.
De asemenea, el a deţinut şi funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board – New York.
Activ în ceea ce priveşte iniţiativele filantropice şi educaţionale, Zuckerman este membru în board-ul Kids Corp. şi în board-ul absolvenţilor Facultăţii de Drept din New York.
Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română.
El are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obţinută la New York Law School (1983).
Ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a anunţat în 11 iunie că ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm, va fi înlocuit de o persoană care cunoaşte limba română, fără să dezvăluie, însă, identitatea acesteia.
„Aşteptăm să vedem dacă i se oferă agrementul şi după aceea vă pot spune şi numele. În orice caz e o persoană care cunoaşte limba română”, a spus Meleşcanu, întrebat la Parlament despre înlocuirea ambasadorului SUA.
Meleşcanu a spus că nu îl cunoaşte personal pe noul ambasador, dar i-a văzut CV-ul şi a avut legături cu România.
digi24.ro

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …