Sunday , September 24 2023

Nouă români, arestaţi la Strasbourg pentru furturi de metal

politie strasbourg

Nouă români au fost arestaţi în urma unei serii de furturi de metale şi piese de utilaje în decurs de trei zile, la Strasbourg şi în regiunea oraşului, a anunţat conducerea securităţii publice de la la nivel departamental, relatează Le Parisien.
Potrivit unei surse apropiate anchetei, o patrulă de poliţie aflată în noaptea de luni spre marţi într-o misiune împotriva furturilor, în zona unor societăţi de colectare de metale, a reperat două vehicule, încărcate cu aproximativ 700 de kilograme de cupru, în valoare de aproximatib 25.000 de euro, potrivit Mediafax.
Poliţiştii au interceptat un vehicul şi au reţinut două persoane care se aflau la bord, cetăţeni români în vârstă de 20 şi, respectiv, 28 de ani. Celălalt vehicul a reuşit să scape şi s-a îndreptat spre Germania, unde a fost interceptat, ulterior, de o patrulă germană. La bordul vehiculului se aflau doi români, în vârstă de 30 şi, respectiv, 35 de ani.
Trei români, cu vârste între 30 şi 35 de ani, au fost reţinuţi marţi după-amiaza de altă patrulă, în timp ce demontau cabluri şi piese din cupru, în incinta unei societăţi dezafectate, unde au pătruns prin efracţie.
O altă patrulă a interceptat joi dimineaţa un vehicul la bordul căruia se aflau doi români, în vârstă de 23 şi, respectiv 29 de ani, care aveau pe haine pete de noroi şi iarbă. În vehicul au fost găsite piese de utilaje electrice, furate de pe un şantier.
Furturile de metale s-au intensificat în ultimele luni, notează Le Parisien.

Vezi si

Eternul baron PSD de Vaslui Mitică Buzatu a fost reținut de DNA. Avea în portbagaj o mită de 1,25 milioane lei

Baronul de Vaslui, Dumitru Buzatu (68 de ani), prins în flagrant, vineri seara, a fost …