Tuesday , April 16 2024

NOU protest pentru Roşia Montană. Manifestanţii merg la Guvern

rosia montana

Câteva sute de persoane s-au strâns în Piaţa Universităţii, în cea de-a noua duminică de proteste faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, un nou marş urmând să aibă loc în centrul Capitalei, de la Universitate până în Piaţa Victoriei.
Protestatarii au început să se adune de la ora 16.00 în Piaţa Universităţii, cu pancarte şi mesaje contra exploatării miniere cu cianuri, dar şi a gazelor de şist.
Aceştia au plecat în marş, în jurul orei 17.00, de la Universitate până la sediul Guvernului, pe traseul Bulevardul Nicolea Bălcescu – Bulevardul Magheru – Bulevardul Lascăr Catargiu – Piaţa Victorie.
Manifestanţii cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.
Aceştia susţin că sunt solidari şi cu sătenii din Pungeşti, care cer interzicerea prin lege a fracturării hidraulice pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist.
Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.
În timpul manifestărilor din Capitală, protestatarii au blocat, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta şi alte artere importante, dar şi toată Piaţa Universităţii. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului şi cel al Televiziunii Române, iar în fiecare duminică au mers în marş prin Capitală, pentru ca, în final, să blocheze pentru câteva ore Piaţa Universităţii.

Vezi si

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Partidele politice, alian­țele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor putea, începând de …

One comment

  1. asta e protest ANTI Rosia Montana! oamenii din Rosia Montana cer de ani de zile PORNIREA proiectului minier, este singura sansa reala de dezvoltare a zonei, de ridicare a oamenilor din saracie si somaj! de ce vor unii de la sute de kilometri distanta sa ii impiedice?