Thursday , December 1 2022

Nou COD GALBEN de NINSORI pentru Suceava si inca noua judete

cod ninsori

Meteorologii au emis, joi, un nou cod galben de ninsori, valabil în zece judeţe din Moldova şi Transilvania.
În intervalul 26 noiembrie, ora 16.00 – 27 noiembrie, ora 09.00, în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi va continua să se depună strat de zăpadă.
Precipitaţiile vor continua şi în zilele care urmează şi vor fi intervale în care acestea vor fi abundente.
PROGNOZA METEO VINERI. În cursul zilei, pe arii restrânse vor fi lapoviţe şi ninsori în Moldova şi ploi în Dobrogea, dar mai ales seara şi noaptea, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. În Muntenia şi Dobrogea va ploua, iar în celelalte regiuni vor fi ploi, lapoviţe şi ninsori. În zonele montane vor predomina ninsorile şi se va depune un nou strat consistent de zăpadă. În jumătatea de sud a teritoriului, cu precădere la deal şi la munte, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. Vântul, slab şi moderat pe parcursul zilei, se va intensifica în a doua parte a intervalului în regiunile sudice şi pe crestele montane.
Temperaturile maxime, în limitele normelor climatologice caracteristice acestei perioade, vor fi cuprinse între -1 grad in Moldova şi 8 grade in Maramures, mai ridicate în Dobrogea, până la 12 grade pe litoral.

Vezi si

Întrevedere Aurescu – Kuleba. Oficialul român cere Ucrainei să recunoască inexistenţa aşa-zisei “limbi moldoveneşti”

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o întrevedere cu omologul ucrainean Dmitro Kuleba, …