Friday , March 29 2024

Nicuşor Constantinescu, adus la DNA pentru audieri. Perchezitie la domiciliul sefului CJ Constanta

nicusor constantinescu

Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, va fi adus la audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie. Constantinescu este cercetat într-un nou dosar de corupţie.
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție efectuează miercuri percheziții la sediul Consiliul Județean Constanța, acasă la președintele CJ, Nicușor Constantinescu, precum și la Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri.
“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2011-2013, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local. În cursul dimineții de 19 martie 2014, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în trei locaţii situate în municipiul Constanţa, dintre care două sunt sediile unor instituții publice. În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană”, se precizează într-un comunicat DNA.
Reprezentanți ai CJ au declarat că procurorii intenționează să facă verificări în mai multe birouri.
Președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, ar fi vizat într-un dosar de corupție. Conform unor surse citate de Agerpres, preşedintele CJ nu a venit încă la serviciu, procurorii DNA deplasându-se la locuința acestuia pentru a-l duce la audieri.
Nicuşor Constantinescu mai este cercetat într-un dosar de procurorii DNA.
DNA Constanţa a început urmărirea penală faţă de Constantinescu în luna ianuarie, în sarcina căruia s-au reţinut şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că “există date şi indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Nicuşor Daniel Constantinescu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro)”, potrivit DNA.
La scurt timp după începerea urmăririi penale, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a cerut să-şi trateze afecţiunile de care suferă în străinătate. Nicuşor Constantinescu a plecat din România, însoţit de soţie, în 23 ianuarie, pentru a se interna la spitalul Stanford din California, iar pe 31 ianuarie a revenit în ţară.
 
 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …