Wednesday , April 24 2024

MUNTENEGRU intră în NATO. Invitaţia lansată oficial la Bruxelles

muntenegru

Miniștrii de externe ai statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), reuniți miercuri la Bruxelles, i-au adresat Muntenegrului invitația de a adera la această organizație, țara urmând să devină al 29-lea stat membru al Alianței Nord-Atlantice, relatează Reuters și AFP.
“Felicităm Muntenegrul. Acesta este începutul unei alianțe foarte frumoase”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în aplauzele șefilor diplomației țărilor membre reuniți la cartierul general din Bruxelles al organizației.
Stoltenberg a precizat că ‘decizia istorică de a începe convorbirile de aderare cu Muntenegrul’ a fost luată în unanimitate de cei 28 de miniștrii de externe ai statelor din NATO, scrie Agerpres.
Prezent la reuniune, vicepremierul muntenegrean Igor Luksic a afirmat că invitația adresată țării sale de către NATO constituie un semnal pozitiv pentru toate celelalte țări din Balcanii Occidentali. ‘Este într-adevăr o zi mare și, cred, binemeritată pentru țara mea. Invitația adresată Muntenegrului este o veste mare și pentru Balcanii Occidentali, pentru consolidarea securității și a stabilității sale’, a spus el.
Luksic a promis că autoritățile de la Podgorica vor continua aplicarea programului de reforme, precum cele din domeniul militar sau justiție.
‘Suntem deplin conștienți că invitația nu este finalul procesului, ci începutul unuia nou. Suntem hotărâți să facem eforturi constante nu pentru a-i mulțumi pe alții, ci pentru a ne schimba în bine societatea’, a adăugat oficialul muntenegrean.
 

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …