Friday , April 19 2024

Miting la Bucureşti, împotriva scumpirii gazelor

miting

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom, Federaţiei Naţionale Sindicale Solidaritatea-Metal şi Federaţiei Generale a Sindicatelor Familia participă, miercuri, la un miting în faţa Guvernului prin care solicită stoparea calendarului de liberalizare a preţului la energie.
“La manifestaţie vor participa aproximativ 2.000 de membri ai celor patru federaţii din industrie, care protestează faţă de perspectiva pierderii locurilor de muncă ca urmare a majorării preţului la gaze şi energie electrică.
Aceste măsuri de o duritate fără precedent au fost angajate şi asumate de guvernanţi la presiunea “Troicii” (Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Central Europeană), fără să fie analizate cu discernământ consecinţele pe termen mediu şi lung asupra economiei naţionale.
Dacă până în anul 2.000, Fondul Monetar Internaţional era singura instituţie financiară care lua decizii aberante şi antisociale, azi, organismele financiare ale Uniunii Europene merg mână în mână, protejând marile companii, care în parte aparţin unor state din Europa de Vest, distrugând sistematic şi calculat industria statelor din Europa de Est”, se arată într-un document semnat de cele patru federaţii, citat de Agerpres.
Acestea consideră că, în România, măsura de creştere a preţurilor actuale la gaze şi energie electrică va duce la preţuri total necompetitive a produselor finite realizate în întreprinderi şi la falimente în lanţ.
În concluzie, federaţiile solicită Guvernului să stopeze calendarul de creştere a preţurilor la gazele naturale.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …