Thursday , March 28 2024

Miting al rezervistilor in Piata Victoriei. Sunt asteptate 10.000 de persoane

Cadrele militare disponibilizate au început să se adune, marţi, în Piaţa Victoriei, pentru mitingul de protest care începe la ora 11.30 şi marşul pe traseul Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Calea Dorobanţilor, strada Emil Pangrati.
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD), organizatorul protestului, a anunţat că la
mitingul şi marşul care au loc marţi participă 10.000 de persoane din Bucureşti şi din provincie.
Potrivit organizatorilor, mitingul a fost organizat în semn de solidaritate cu cei care protestează de aproape două săpămâni în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.
Manifestanţii au început să vină în Piaţa Victoriei începând de la ora 10.00. Autocarele care i-au adus pe protestatarii din provincie au intrat în Capitală prin cinci puncte, respectiv DN 1 – Fântâna Mioriţa; DN 2 – Şoseaua Colentina (Parc Plumbuita); autostrada A1 – Bulevardul Iuliu Maniu, în dreptul Metro Militari; autostrada A2 – în dreptul Real Pallady; DN 5 – Giurgiului.
Mitingul din Piaţa Victoriei începe la ora 11.30. După aproximativ trei ore, protestatarii vor pleca în marş pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Calea Dorobanţilor – strada Emil Pangrati.
Aproximativ 1.000 de membri ai Sanitas Bucureşti sunt aşteptaţi să participe la mitingul din Capitală, a anunţat vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.
Liderul sindical a spus că sindicaliştii din sănătate militează în continuare pentru drepturile care li se cuvin, pentru deblocare posturilor din spitale, pentru o finanţare mai bună a sistemului, dar şi pentru ca noua lege a sănătăţii să fie făcută de profesionişti.
Vânzarea băuturilor alcoolice este interzisă între orele 8.00 şi 17.00 în zona Piaţa Victoriei – Piaţa Aviatorilor, a anunţat Primăria Sectorului 1.
În Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, mii de manifestanţi au ieşit în stradă timp de 11 zile, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, a întregului Guvern şi alegeri anticipate. Acţiunile de protest au început vineri 13 ianuarie, la trei zile după ce Raed Arafat şi-a anunţat demisia, şi au continuat chiar şi după revenirea acestuia, marţi 17 ianuarie, în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …