Friday , April 26 2024

MITA LA BAC: Doi inspectori si o profesoara, ridicati duminica noapte de procurori

mita

Doi inspectori şcolari şi o profesoară din Arad au fost ridicaţi de procurori, în noaptea de duminică spre luni, fiind suspectaţi că au primit mită pentru a ajuta absolvenţi de liceu să promoveze bacalaureatul, în urma unor percheziţii la locuinţele lor fiind găsite liste cu nume şi mii de euro.
Inspectorul şcolar general adjunct din Arad, Mihai Spânu, a fost reţinut în urma audierilor de duminică noapte, fiind suspectat de trafic de influenţă, iar celălalt inspector şcolar şi profesoara care ar fi primit bani pentru a ajuta candidaţii să promoveze bacalaureatul vor fi cercetaţi în libertate.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au descins la locuinţele a doi inspectori şcolari şi la domiciliul unei profesoare, ridicând mai multe probe într-un dosar de trafic de influenţă la bacalaureat, după ce suspecţii ar fi primit bani în schimbul promisiunii că vor ajuta mai mulţi candidaţi să promoveze examenul, potrivit Mediafax.
Procurorul de caz Codrin Gavra a declarat că cercetările au început în urma unui denunţ, iar SRI a sprijinit această anchetă.
Astfel, în urma percheziţiilor domiciliare făcute la cei trei suspecţi, procurorii au ridicat câteva mii de euro şi liste cu nume, care ar fi ale unor absolvenţi de liceu ce ar fi plătit ca să promoveze examenul.
“Din informaţiile existente rezultă că cei trei au promis că vor facilita obţinerea notelor de trecere la bacalaureat”, a spus procurorul Codrin Gavra.
Printre suspecţi se numără inspectorul şcolar general adjunct Mihai Spânu. (realitatea.net)
 
 
 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …