Friday , March 29 2024

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, care susține descentralizarea, a fost lansată luni la Iași

Membrii societății civile au lansat, luni, asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” (MDM), care are deja filiale în toate cele opt județe ale Moldovei și care are ca scop promovarea intereselor regionale pe agenda națională. „Situația Moldovei este dramatică și se impun acțiuni imediate, fără de care lucrurile pot genera pericole greu de anticipat”, au scris membrii Mișcării, într-o postare publicată pe Facebook. De asemenea, aceștia au publicat un manifest, prin care își argumentează înființarea și își anunță obiectivele.

„Moldova este, de mai bine de 100 de ani, un teritoriu marginalizat, mereu pus la coadă. Un teritoriu exploatat electoral, periodic, cu promisiuni niciodată îndeplinite. Suntem opt județe – 4 milioane de oameni – care speră în zadar de la politicieni desemnați de la centru o viziune consolidată pentru acest sfert de țară. Politicile centraliste și-au dovedit cu fiecare ciclu electoral, de 30 de ani încoace, neputința și ineficiența. Moldova de azi este subdezvoltată economic și fără voce politică pentru că e reprezentată în Capitală de politicieni mediocri și obedienți, care nu s-au solidarizat niciodată pentru a apăra interesele celor 4 milioane de alegători. Politicieni care votează fără greș în conformitate cu linia partidului centralist, nu cu nevoile și cu interesele alegătorilor lor. Fiecare an înseamnă, pentru acești 4 milioane de alegători, încă un buget de stat în care Moldovei „nu i se alocă bani” pentru drumurile de care are nevoie, pentru spitale, pentru școlile în care să-și educe copiii. Moldova are nevoie, prin urmare de o voce clară, articulată, care să-i protejeze și promoveze interesele. Problemele Moldovei au dreptul să intre pe agenda națională. Cele opt județe ale Moldovei au probleme specifice – care țin de geografie, de infrastructură, de dinamica socială, de proiecția conștientă a unui viitor sănătos”, au scris reprezentanții MDM, în manifest.

Anul trecut, Moldova, care înseamnă peste 20% din suprafața țării, a primit un umilitor 2,3% din bugetul național de investiții al Ministerului Transporturilor, evidențiază fondatorii MDM una dintre principalele probleme ale regiunii, respectiv infrastructura.

„Regiunea e privită de decenii, în luări publice de poziții, prin lentila unor stereotipii care-o califică drept „primitor universal” de infuzii financiare. Datele arată însă, adesea, altceva: în perioada 2012-2015, de exemplu, regiunea Nord-Est a livrat bugetului central cu 10 miliarde de lei (2,3 miliarde de euro) mai mult decât a primit înapoi prin realocări. Fenomenul migrației forței de muncă – care trage în jos întreaga economie națională – are efecte devastatoare în Moldova: din trei emigranți români, unul este din Moldova; 25% din populația zonei – față de 10%, media națională – contribuie, prin munca lor, la PIB-ul altor țări. Orașe mari – sau județe întregi, precum Galațiul sau Botoșaniul – sunt condamnate la izolare și declin accelerat pentru că nu-și pot conecta motoarele economice la cele ale regiunii; și n-o pot face pentru că nu există conexiuni de transport adecvate și politici regionale care să le valorifice inteligent resursele, creativitatea, potențialul”, au mai menționat reprezentanții MDM printre problemele principale ale regiuni.

Printre membrii fondatori ai MDM sunt fondatori ai asociațiilor civice ieșene care promovează construirea Autostrăzii Iași – Tîrgu Mureș, respectiv „Moldova vrea Autostradă” și „Împreună pentru A8”. În plus, inițiatorii au susținut că nu intenționează să se transforme în partid politic. În schimb, membrii mișcării susțin procesul de regionalizare, prin care apreciază că o regiune precum Moldova poate atrage mai multe fonduri europene. De asemenea, membrii acesteia intenționează să propună, în următoarele luni, un model național de descentralizare administrativă – și de punere în acord a intereselor regionale cu obiectivele dezvoltării naționale. (Mediafax)

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …