Saturday , April 20 2024

Mircea Băsescu rămâne în AREST PREVENTIV

mircea-basescu

Mircea Băsescu a ajuns marţi la Tribunalul Constanţa, acolo unde apărătorii săi au încercat să îi convingă pe magistraţi că fratele preşedintelui trebuie scos din arest preventiv şi cercetat în arest la domiciliu. Judecătorii au decis ca Mircea Băsescu să rămână în arest preventiv. Decizia instanţei nu este definitivă.
Avocatul lui Mircea Băsescu spune că au trecut 30 de zile de la ultima decizie a instanţei, prin care măsura de arest preventiv a fost prelungită de judecători. Aceasta expiră acum şi se va judeca prelungirea stării de arest.
Cu acest prilej, apărătorii lui Mircea Băsescu au încercat să îi convingă pe magistraţi să îl lase pe fratele preşedintelui să fie cercetat în stare de arest la domiciliu.
Şedinţa s-a încheiat, iar magistraţii au respins cererea lui Mircea Băsescu de a fi cercetat în arest la domiciliu. Fratele Preşedintelui rămâne în arest preventiv.
Decizia instanţei nu este definitivă. Ea poate fi atacată la Curtea de Apel.
“Vom uza de toate căile posibile, inclusiv prin plângere la CEDO pentru că acum stă în arest preventiv fără motive temeinice. În afara gravităţii faptei şi a unui pericol public, invocat abstract, pentru că nu există pericol public dacă ar fi cercetat la domiciliu, nu există alte motive temeincie care să justice această măsură”, a spus avocatul Nelu Traşcă.
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă, după ce a cerut mari sume de bani de la membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.
 
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …