Ministrul ungar de Interne: România şi Bulgaria nu vor adera la Schengen în martie

6/01/11 ora:1:32pm

Sandor Pinter, ministrul de Interne al Ungariei, tara care detine presedintia UE

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu va avea loc în martie, cele două ţări putând fi integrate în spaţiul Schengen cel mai devreme în octombrie, a declarat, miercuri, ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, citat de agenţia dpa, conform NZZ.ch.

Pinter a afirmat că până în luna iunie va deveni clar ce criterii mai au de îndeplinit cele două ţări, iar aderarea ar putea avea loc cel mai devreme în luna octombrie.

“Luna martie este exclusă”, a declarat, de asemenea, un diplomat european, citat de NZZ.ch, care adaugă că aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen a generat deja dispute în Uniunea Europeană.

Pinter a afirmat însă că aderarea României şi Bulgariei rămâne pe agenda de lucru a preşedinţiei ungare a UE.