Thursday , April 18 2024

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, audiat ca martor la DNA, în dosarul directorilor CFR

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost audiat marți la DNA în dosarul în care doi directori ai CFR au fost puși sub acuzare pentru corupție.

Ministerul Transporturilor a precizat că Sorin Grindeanu a fost întrebat, “în calitate de martor, în legătură cu un dosar instrumentat de către DNA”.  “Sorin Grindeanu a subliniat că, în calitatea sa de ministru al Transporturilor și Infrastructurii, își dorește o clarificare cât mai rapidă a situației şi aflarea adevărului. Preocupările și activitățile desfășurate de către ministru se concentrează, de la începutul mandatului, pe dezvoltarea infrastructurii, atragerea de bani europeni și dezvoltarea capacității administrative. Totodată, Sorin Grindeanu precizează că va da curs cu celeritate tuturor solicitărilor venite din partea organelor statului, pentru clarificarea situației”, potrivit sursei citate.

Sorin Grindeanu a fost citat pentru a da declarații de martor în acest dosar în care cei doi directori ai CFR au fost puși sub acuzare ieri. Compania CFR este în subordinea Ministerului Transporturilor.

Directorul general interimar al CFR SA a fost pus sub acuzare de DNA pentru corupție. Alături de el este cercetat și unul dintre adjuncți. Ancheta vizează numiri ilegale în funcții de conducere în compania de stat. Ancheta este coordonată de procurorii DNA Timişoara. Ei au început urmărirea penală față de directorul general interimar al CFR,  Simu-Alexandru Ion, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la uzurparea funcţiei. Este urmărit penal şi directorul general adjunct tehnic al companiei, Ceşa Petru, acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, şi uzurparea funcţiei. Procurorii au indicii că în aprilie 2022, Ceşa Petru, instigat de Simu-Alexandru Ion, şi-ar fi arogat atribuţiile funcţiei de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deţinea această funcţie sau o împuternicire în acest sens şi a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timişoara.

Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, Ceşa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcţii de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CFR SA. O angajată cercetată disciplinar pentru că era bănuită că ar fi remis presei informații a fost demisă, pe motiv că “nu a reuşit să-şi dovedească nevinovăţia”.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …