Thursday , April 25 2024

Ministrul Sănătății: Izolarea rămâne necesară, e de bun simț, dar nu va mai fi dublată de controale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marți, 8 martie, în contextul ridicării restricţiilor începând de la noapte, că masca de protecție ar trebui purtată în continuare în spațiile aglomerate. Totodată, ministrul a recomandat la prudență și responsabilitate.

Măsura izolării în cazul infectării cu COVID-19, după ridicarea stării de alertă, nu va mai fi dublată de controlul autorităților, însă rămâne necesară, a afirmat ministrul Sănătății, marți. Potrivit lui Alexandru Rafila, izolarea este o măsură „normală și de bun simț”, iar cei bolnavi vor primi concediu medical în continuare. În privinţa carantinei la intrarea în ţară, ministrul a precizat că încă se studiază legislaţia pentru că este nevoie de o decizie a CNSU.

„Izolarea unei persoane simptomatice este normală. Aceeași recomandare o avem și pentru alte tipuri de afecțiuni, dacă ai gripă trebuie să te izolezi. Izolarea nu este dublată de control, pentru că acest control al izolării va dispărea, dar asta nu înseamnă că dacă avem simptome, dacă se confirmă diagnosticul, trebuie să împrăștiem infecția. Este o conduită pe care nu avem cum să o încurajăm, dimpotrivă.

Izolarea este esențială și pentru o vindecare mai rapidă. Chiar dacă primești tratament ambulatoriu este bine să fii izolat, inclusiv de membrii familiei, astfel încât să nu transmiți infecția”, a declarat marți Alexandru Rafila.

Acesta susține că în momentul în care o persoană este diagnosticată cu COVID se izolează și primește automat concediu medical.

„În ceea ce privește carantina, acolo procesul de evaluare a legislației continuă și în acest moment, pentru că este nevoie de o decizie a CNSU, și așteptăm să găsim o soluție legată de carantină, să vedem dacă ea va continua sau nu și în ce condiții”, a precizat ministrul Sănătății.

”Se ajunge în situaţia în care restricţiile să fie ridicate (…) În egală măsură voi face referire la recomandările noastre profesionale care sunt legate de modul în care înţelegem noi lucrurile (…)  încât impactul să nu se soldeze cu o creştere a numărului de cazuri şi decese”, a declarat ministrul Sănătăţii, precizând că în România virusul se transmite în continuare în comunitate destul de ridicat.

Ministrul consideră că ”prudenţa şi responsabilitatea individuală cred că trebuie să reprezinte principalele atribute ale perioadei următoare”.

Ministrul Sănătăţii a făcut câteva ”recomandări cu tărie”:

– Purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile închise, în grădiniţe, şcoli şi universităţi, atât pentru personalul didactic şi nedidactic cât şi pentru elevi

– Evitarea spaţiilor aglomerate, indiferent dacă sunt în interior sau exterior

– Spălatul mâinilor, folosirea unui antiseptic

– Mijloacele de transport în comun şi unităţile de interes public curăţate şi dezinfectate periodic

– La persoanele care au simptome, testare şi apoi prezentarea la un centru de evaluare pentru a fi evaluaţi şi a primi tratament specific antiviral.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …