Friday , April 19 2024

Ministrul Sănătății, chemat la raport în Parlament, in fata unei sali goale. Trei sferturi dintre senatori, absenți

senat gol

Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a participat, astăzi, la dezbaterea ”Ora ministrului” din plenul Senatului, printre temele de discuție numărându-se salarizarea personalului medical. Trei sferturi dintre senatori au lipsit, în condiţiile în care chiar ei l-au invitat pe Achimaș-Cadariu pentru a le prezenta situaţia din acest domeniu, potrivit Mediafax.
Ministrul Sănătăţii a ajuns în sala de plen a Senatului la ora convenită – 9.30, pentru a vorbi la “Ora Ministrului”, însă în sală erau doar câţiva senatori. Cu câteva minute înainte de ora 10.00, unul dintre secretarii de şedinţă a făcut apelul nominal, pentru verificarea cvorumului necesar pentru începerea şedinţei.
Preşedintele de şedinţă, Augustin Mitu, a făcut chiar un apel către senatori pentru a putea începe şedinţa.
“Declar deschisă şedinţa. Şi-au anunţat prezenţa 82 de colegi, dar vom verifica la vot acest lucru“, a spus, de la microfonul Senatului, Augustin Mitu.
Şedinţa a putut fi deschisă deoarece şi-au înregistrat prezenţa 82 de senatori, adică mai mult de 50%+1 (care înseamnă exact 82 de senatori).
Primul vot, cel pe ordinea de zi a şedinţei, a fost dat de doar 44 de senatori.
Ministrul Sănătăţii a fost chemat, marţi în Senat, la Ora Ministrului, să discute despre salarizarea unică a personalului medical şi sanitar, programul de rezidenţiat şi alte probleme din sănătate.
Președintele Comisiei pentru sănătate publică din Senat, Ion Luchian, a înaintat Biroului permanent un document cu tematica propusă pentru dezbatere în plen.
realitatea.net

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …