Thursday , April 25 2024

Ministrul Sănătății: Centrele de vaccinare anti-COVID vor fi deschise și în prima și a doua zi de Paşti

Centrele de vaccinare anti-COVID vor fi deschise atât în prima, cât şi în cea de-a doua zi de Paşti, a declarat luni ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

“Conform informaţiilor primite de la CNCAV, centrele de vaccinare vor fi deschise atât în prima zi de Paşti, cât şi în a doua zi de Paşti”, a spus ministrul, într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a subliniat importanţa respectării regulilor de protecţie sanitară impuse pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.

“Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, săptămână care are implicaţii profunde în special pentru creştinii ortodocşi, iar în weekend este Paştele ortodox fac un apel la responsabilitate: pe de o parte, să încercăm să ne protejăm cât de mult posibil, iar, pe de altă parte, dacă avem programare la vaccinare, să o respectăm. (…) Vă doresc un Paşte luminat şi multă sănătate!”, a transmis ministrul Sănătăţii, scrie Agerpres.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …

One comment

  1. Dacă ar și plati personalul din centre ar fi ceva