Friday , April 26 2024

Ministrul Sănătății anunță controale și sancțiuni la centrele de vaccinare din cauza celor care au sărit rândul

Peste 1.300 de persoane care sunt incluse în etapa a treia de vaccinare împotriva COVID-19 apar în registrul național de vaccinări, fără însă a fi programați pe platformă, ceea ce înseamnă fie că au sărit rândul, fie că este o eroare, a anunțat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. El a spus că vor fi făcute controale la centrele de vaccinare, că medicii coordonatori ai centrelor unde sunt descoperite astfel de probleme vor fi cercetați disciplinar, iar Guvernul va decide sancțiuni pentru situațiile în care nu este respectată strategia de vaccinare.

Voiculescu a făcut aceste declarații într-o conferință de presă, în care a spus, legat de campania de vaccinare, că sunt lucruri care trebuie îmbunătățite, dar “una peste alta” Comitetul național de coordonare a vaccinării, condus de Valeriu Gheorghiță, “duce lucrurile rezonabil mai departe”.

El a precizat că în perioada 15-23 ianuarie în Registrul de vaccinare figurează 1.353 de persoane din etapa a treia.

“Fie este o eroare, fie cineva a cerut peste rând. În momentul acesta avem mai puține doze de vaccin decât avem nevoie și este esențial ca autoritățile să nu rămână pasive la inechități. Trebuie protejați cei vulnerabili”, a spus ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu a anunțat că vor fi constituite echipe mixte de control, formate din reprezentanți ai Corpului de control al ministrului și angajați din DSP-uri, și vor fi făcute verificări la centrele de vaccinare, pentru a se stabili care este situația.

El a mai spus că a vorbit cu premierul Florin Cîțu pentru ca Guvernul să introducă sancțiuni pentru cei în măsură să verifice dacă strategia de vaccinare este respectată în centrele de vaccinare: “Există medici coordonatori care vor fi cercetați disciplinar și vor exista sancțiuni adoptate de guvern”.

„30% din vaccinări sunt în afara platformei de programare – puse împreuna sunt 30% in registru național de vaccinare si nu în platformă. Sunt centre de vaccinare care nu sunt informatizate, se trec pe hârtie lucrurile. Faptul ca oamenii merg direct la centru, fără sa se înscrie in registru reprezinta o vulnerabilitate, 30% este mult, trebuie sa mergem către o digitalizare, o asigurare că vaccinurile merg către cei mai vulnerabili. (… ) Este jenant, am discutat cu premierul, trebuie să-i protejăm pe cei vulnerabili. Restul, cu tot dragul, trebuie să poată să mai aștepte” a mai spus Voiculescu.

Acum avem mai puține doze decât am avea nevoie, autoritățile nu trebuie sa rămână pasive, vorbim despre inechități, șansele unei categorii sociale față de alta”, a explicat Voiculescu cea de-a doua vulnerabilitate.

„Avem mai multe centre cu circuit închis decât deschis, doar anumite categorii se pot programa, lucrul acesta ne îngrijorează, nu e o hotărâre de guvern care sa fi aprobat așa ceva. Ministerul Sănatății va evalua toate centrele de vaccinare, fie le deschidem pentru toată lumea, fie le închidem. O excepție ar fi păstrarea unui centru inchis cu puține fluxuri, pentru rapel”, a precizat Voiculescu, referindu-se la centrele de vaccinare la care se imunizează  doar angajați din anumite structuri ale statului.

HotNews

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …