Tuesday , April 23 2024

Ministrul Sănătăţii a dispus începerea CONTROALELOR în SPITALELE PUBLICE din România, de la 1 martie

eugen-nicolaescu

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a dispus începerea controalelor în toate spitalele publice din România, începând cu data de 1 martie 2014.
Măsura a fost luată în urma “numeroaselor exemple apărute în mass-media referitoare la condiţiile igienico-sanitare precare din unele unităţi sanitare”, conform unui comunicat al ministerului remis Antena 3.
Astfel, începând cu data de 1 martie, până la 31 mai, ministerul va inspecta toate spitalele publice din România.
Rezultatele urmează să fie făcute publice la sfârşitul lunii iunie.
Eugen Nicolăescu, a explicat că există minime reguli de igienă care nu sunt respectate în multe din spitalele publice din România şi managerii trebuie “responsabilizaţi”.
“Dacă ştim că banii nu sunt suficienţi pentru a schimba radical situaţia din sistem, foarte multe alte elemente ţin de management, de gospodărire. Condiţiile igienico-sanitare. Faptul că nu se mătură, nu se spală, sunt gândaci, nu înseamnă că nu sunt bani, dar să faci lucruri elementare poţi. Drept urmare, am dispus ca, trei luni de zile, inspecţia sanitară de stat să intre în toate spitalele publice din România şi să îi împingă pe manageri. Probabil aşa vor înţelege şi ei că au responsabilităţi foarte mari, nu le trebuie bani mulţi pentru asta. Ca să dai cu mopul, cu apă, nu cred că ai nevoie de averi.”

Vezi si

PNL și PSD au rupt alianța la București. Firea și Burduja vor candida pentru Primăria București

Coaliţia PSD – PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar …